Inter Petrila își continuă drumul în Cupa României

Home Stiri la zi Inter Petrila își continuă drumul în Cupa României
Inter Petrila își continuă drumul în Cupa României

Onici, Dăianu, Petraru, Campean, Badea, Horvath, Sîrb, Pătrascoiu, Dobre, Cozac și Zavracu, Diaconu și Ungureanu sunt cei care au reușit performanța de a duce mai departe drumul CS Inter Petrila în etapa națională a Cupei României după ce au trecut, într-un meci fierbinte desfășurat pe stadionul din Petrila, de echipa de liga a treia Metalurgistul Cugir.

Jucătorii antrenați de Adi Câmpean s-au impus cu scorul de 3-2 în fața celor de la Metalurgistul Cugir, în prima etapă eliminatorie din cadrul etapei naționale a Cupei României la fotbal, prin golurile marcate de Zavracu, Diaconu și Petraru (din lovitură de la 11 metri).

Reușita a fost aplaudată de entuziastul public petrilean, peste 600 de persoane fiind prezenta la această partidă de fotbal care a avut loc miercuri, 14 august și care s-a încheiat cu o frumoasă surpriză a fotbaliștilor de la Inter Petrila: calificarea în etapa următoare a Cupei României. Președintele CS Inter Petrila trage acum nădejde că, pentru următoarea etapă, sorții vor decide la echipa petrileană să întâlnească o echipă de top, din Liga I la fotbal.