Mai bine de o jumătate de secol de ”Istorie, Natură și Cultură” la Costești

Home Administrație Mai bine de o jumătate de secol de ”Istorie, Natură și Cultură” la Costești
Mai bine de o jumătate de secol de ”Istorie, Natură și Cultură” la Costești

De mai bine de o jumătate de secol, la poalele dealurilor care păstrează urmele consistente ale cetăților Costești-Cetățuie și Costești – Blidaru, și ceva mai departe ruinele Sarmizegetusei Regia, își dau întâlnire, an de an locuitorii din zona Orăștiei și nu numai. Primăria comunei Orăștioara de Sus, cu sprijinul Muzeului Civilizației Dacice și Romane Deva și al Centrului de Cultură și Artă al județului Hunedoara, instituții subordonate Consiliului Județean Hunedoara, au organizat aici două zile de festival, cu spectacole dedicate tuturor categoriilor de vârstă.

Festivalul de la Costești, intitulat ”Istorie, Natură, Cultură”, a ajuns anul acesta la ediția cu numărul 52. Iar acest eveniment constituie, fără dubiu, o sărbătoare cu continuitate, într-o zonă încărcată de istorie.

Duminică, 18 august, în a doua zi de festival, în mijlocul participanților au fost prezenți și președintele Consiliului Județean Hunedoara, Mircea-Flaviu Bobora, senatorul Viorel Sălan, prefectul județului Fabius Tiberiu Kiszely, subprefectul Dorel-Ovidiu Bretean și directorul Centrului de Cultură și Artă al județului Hunedoara, Ciprian Roman. Pe scenă, a mai urcat și primarul comunei Izvoarele, raionul Florești, din Republica Moldova, comună înfrățită din 2018 cu Orăștioara de Sus.

Cu acest prilej, președintele CJH, Mircea Bobora a precizat că instituția pe care o conduce are planuri importante pentru zona Orăștiei. ”De trei ani încoace, Consiliul județean Hunedoara alocă sume consistente pentru continuarea cercetărilor arheologice de la Sarmizegetusa Regia, se implică activ în rezolvarea situației juridice a celor cinci cetăți dacice, monumente UNESCO rămase în anonimat, în vederea conservării, restaurării și promovării lor. De asemenea un alt proiect important care va demara în curând vizează amenajarea, la Orăștie, a unui muzeu al civilizației dacice. Proiectul realizat în parteneriat cu primăria Orăștie beneficiază de fonduri europene”, a declarat Mircea Flaviu Bobora, președintele Consiliului județean Hunedoara.