La Petrila, zeci de copii își vor începe drumul în educație într-o grădiniță nou-nouță

Home Educație La Petrila, zeci de copii își vor începe drumul în educație într-o grădiniță nou-nouță
La Petrila, zeci de copii își vor începe drumul în educație într-o grădiniță nou-nouță

Noul an de învățământ aduce pentru copiii din orașul Petrila și șansa de a-și începe activitatea educațională într-o grădiniță nou-nouță. Aceasta a fost ridicată în Lonea și va funcționa ca structură a Școlii gimnaziale ”Ana Colda” din consorțiul educațional al Colegiului Tehnic ”Constantin Brâncuși”.

Noua grădiniță a fost construită cu fonduri guvernamentale, accesate de autoritățile locale prin intermediul Programului Național de Dezvoltare Locală (PNDL). Aici vor funcționa mai multe grupe de preșcolari, care își desfășurau până acum activitatea în diverse alte spații din zonă, considerate însă a fi improprii pentru acest gen de activități educaționale. Noua grădiniță de la Lonea va avea 5 grupe de copii.

Clădirea dispune de toate condițiile necesare pentru acest tip de activități. Grădinița are 5 săli de clasă spațioase, dotate corespunzător, iar fiecare dintre acestea este prevăzută cu vestiar și toaletă proprii, respectând toate normative impuse de Ministerul Sănătății, dar și reglementările europene în domeniu.

În plus, în curtea noii grădinițe de la Lonea a fost amenajat și un modern loc de joacă pentru copii. Pentru siguranța acestora grădinița are și propriul sistem de supraveghere, atât la exterior cât și în fiecare sală clasă. În concluzie, condițiile și confortul care-i așteaptă aici pe copiii și educatori sunt la cele mai înalte standarde, contribuind astfel la debutul în viața educațională al copiilor din Lonea sub cele mai bune auspicii.