Încep plățile către beneficiarii Programului Start-Up Nation

Home Economie Încep plățile către beneficiarii Programului Start-Up Nation
Încep plățile către beneficiarii Programului Start-Up Nation

Deputatul PSD de Hunedoara, Natalia Elena Intotero arată că ”Start-Up Nation” este unul dintre programele importante lansate în guvernarea PSD, iar principalul scop al acestuia este acela de a-i determina pe tineri să nu mai plece din țară și să își înceapă o afacere în România. Ministrul Românilor de Pretutindeni precizează că tot pentru tineri, dar în egală măsură pentru oricine vrea să aibă propriul business, a fost lansat și Start-Up Diaspora, un program care se adresează românilor noștri de pretutindeni.

În același timp, Executivul a anunțat că urmează demararea plăților către beneficiarii Start-Up Nation, iar primii 200 de antreprenori vor primi banii începând de săptămâna viitoare, liniile de finanțare fiind deschise, fondurile fiind deja transmise agențiilor regionale. ”Sunt 200 de tineri care nu mai privesc plecarea din țară ca o opțiune pentru a-și asigura veniturile. Susținerea antreprenoriatului este una dintre condițiile necesare pentru ca țara noastră să încurajeze tinerii, iar proiectul Start-Up Nation s-a dovedit un real succes”, a declarat deputatul Natalia Elena Intotero.

Până în prezent s-au înființat peste 17.000 de firme și peste 35.000 de noi locuri de muncă prin acest program, iar în județul Hunedoara, potrivit datelor prezentate de Consiliul Județean, 340 de antreprenori beneficiază de sprijin pentru dezvoltarea afacerilor.

În cadrul acestui program derulat de către Guvernul României, prin Ministerul pentru Mediul de Afaceri, Comerț și Antreprenoriat, beneficiarii primesc fonduri nerambursabile în valoare de până la 200.000 lei.