SESAM 2019, un simpozion sub semnul excelenței INCD-INSEMEX Petroșani

Home Stiri la zi SESAM 2019, un simpozion sub semnul excelenței INCD-INSEMEX Petroșani
SESAM 2019, un simpozion sub semnul excelenței INCD-INSEMEX Petroșani

Ajuns la cea de-a 9-a ediție, Simpozionul internațional pentru Sănătate și Securitate în Muncă, SESAM 2019 care a avut loc la Petroșani joi, 3 octombrie 2019 s-a desfășurat, în mod categoric sub semnul excelenței. Această caracteristică vine anul acesta nu doar ca urmare a calității celor aproape 100 de lucrări științifice prezentate de participanți din domeniul cercetării în acest domeniu din numeroase țări ale lumii sau din instituțiile reprezentative care au girat organizarea +cestui eveniment, ci și din faptul că principalul organizator, prestigiosul Institut Național de Cercetare-Dezvoltare INSEMEX din Petroșani, a împlinit în acest an 70 de ani de la înființare.

Cu aceste argumente, este cât se poate de evident de ce, în deschiderea festivă a lucrărilor SESAM 2019, eveniment găzduit în Aula Magna a Universității din Petroșani (unul dintre partenerii tradiționali în organizarea simpozionului, alături de Inspecția Muncii), alături de cercetătorii înscriși cu lucrări pe cele 4 secțiuni ale manifestării științifice, au fost prezente numeroase personalități publice din domeniul academic, al cercetării științifice, al unor instituții publice locale, regionale și centrale. La invitația directorului general al INCD – INSEMEX, George Artur Găman, au fost invitați la pupitru prefectul județului Hunedoara – Fabius Tiberiu Kiszely, președintele Consiliului Județean Hunedoara – Flaviu Mircea Bobora, inspectorul general de stat din Inspecția Muncii – Mihail Adrian Oprescu, secretarul general al Agenției Naționale pentru Egalitate de Șanse – Nicolae Dantes Bratu, Rectorul Universității din Petroșani – Radu Sorin Mihai, Primarul municipiului Petroșani – Tiberiu Iacob – Ridzi, președintele de secție al Academiei de Științe Tehnice din România  – prof. dr. ing. Nicolae Iliaș, reprezentantul Academiei Oamenilor de Știință din România – academician prof. dr. ing. Lucian Cioca ( de la Universitatea ”Lucian Baga” din Sibiu), fostul director general al INCD – INSEMEX Petroșani – dr. ing. Constantin Lupu. De asemenea, evenimentul a fost onorat și de directorul general al CEH – Samuel Dioane, directorul Institutului Național de Cercetare pentru Protecția Muncii, Alexandru Darabonț și încă mulți alți invitați care au ținut să fie alături de cercetătorii INSEMEX-ului la momentul aniversar care-i marchează cele 7 decenii de activitate.

Fiecare dintre vorbitori a remarcat rolul, importanța și statutul pe care INCD-INSEMEX și le-a câștigat, cu precădere în ultimii 20 de ani în care, grație unui colectiv de excepție și a unor manageri profesioniști și dedicați, activitatea de cercetare în domeniul Securității Miniere și Protecției Antiexplozive nu doar că a reușit să supraviețuiască încercărilor și provocărilor cu care s-a confruntat ci, odată cu obținerea statutului de Institut Național de Cercetare Dezvoltare, a reușit să crească an de an, câștigându-și un binemeritat loc de top la nivel național și o recunoaștere în plan internațional. ”Vreau să le mulțumesc tuturor colegilor mei pentru că, prin muncă, perseverență și pasiune, au contribuit decisiv la obținerea statutului pe care INSEMEX îl are astăzi în activitatea de cercetare, la nivel național și internațional. Astăzi, privim INSEMEX cu optimism, încredere și speranță pentru un viitor tot mai bun. În ceea ce privește dezvoltarea Institutului, esențială este resursa umană, căreia îi acordăm cea mai mare atenție și, evident, după aceea vine infrastructura de cercetare, instalațiile, echipamentele, softu-rile, dar în primul și în primul rând calitatea oamenilor și a specialiștilor este cea  care ne-a adus la acest standard și care ne va menține cel puțin la același nivel”, a declarat dr.ing. George Artur Găman, directorul general al INSEMEX Petroșani.

Și în opinia fostului manager, dr. ing. Constantin Lupu, calitatea echipei este cea care a dat măsura succesului acestui institut. ”Am lucrat la INSEMEX cu oameni excepționali, cu specialiști de primă clasă și acest lucru a făcut posibil ca, acest moment aniversar, să ne găsească cu un statut bine definit al acestei instituții, pe care am avut onoarea să o conduc și de unde, de curând, am ieșit la pensie. Chiar și în condițiile acestui nou statut al meu, vreau să vă asigur că nu trece nici o zi fără să fiu preocupat de ce se întâmplă în cadrul INSEMEX. Le doresc colegilor mei mult succes și îi felicit pentru că țin sus stindardul acestei instituții de referință pentru Valea Jiului, pentru județul Hunedoara și pentru România”, a declarat dr.ing. Constantin Lupu.

De altfel, acest adevăr a fost confirmat și în discursurile prezentate în deschiderea SESAM 2019 de către Tiberiu Iacob Ridzi – primarul municipiului Petroșani, Tiberiu Fabius Kiszely – prefectul județului Hunedoara și Mircea Flaviu Bobora – președintele Consiliului județean Hunedoara.

În egală măsură, INCD INSEMEX și-a câștigat respectul cuvenit în mediul academic, motiv pentru care nu întâmplător acest eveniment a avut ca partener în organizare Universitatea din Petroșani (care, așa cum apreciază rectorul Radu Sorin este, în prezent, fratele mai mare al INCD INSEMEX și un apreciat partener în activitatea de cercetare științifică, dar și în pregătirea studenților), dar și girul Academiei Oamenilor de Știință din România precum și al Academiei de Științe Tehnice din România.

Cu toate aceste atuuri, dublate de succesul unui simpozion internațional în cadrul căruia calitatea lucrărilor și comunicărilor științifice a fost una ridicată, INCD INSEMEX pășește în cel de-al 71 an al existenței sale, cu un firesc optimism, dar și cu încrederea că activitățile sale vor conduce la progres și la salvarea de vieți omenești. ”Ceea ce ne dorim cel mai mult este ca activitățile noastre de prevenție să fie cele care să ne marcheze activitatea viitoare, iar INSEMEX să aibă cât mai puține (sau deloc !) situații în care să evaluăm cauzele unor explozii”, apreciază dr.ing. George Artur Găman, directorul general al INCD INSEMEX Petroșani.