Sensul giratoriu de la Petroșani spre Petrila va fi finalizat în această lună

Home Administrație Sensul giratoriu de la Petroșani spre Petrila va fi finalizat în această lună
Sensul giratoriu de la Petroșani spre Petrila va fi finalizat în această lună

Se lucrează în ritm intens la sensul giratoriu construit la ieșirea din Petroșani către Deva, în intersecția DN 66 cu drumul către centrul orașului Petrila. Aici, chiar dacă drumarii au la dispoziție 8 luni pentru finalizarea acestui proiect finanțat de Consiliul județean Hunedoara, profitând de vremea bună muncitorii dau zor cu lucrările, iar beneficiarii sunt tot mai optimiști în ceea ce privește termenul de finalizare al acestui obiectiv.

Șantierul a primit astăzi vizita administratorului Consiliului județean Hunedoara, Costel Avram, cel care a pus în mișcare nu doar chestiunile birocratice care au trebuie îndeplinite de Primăriile din Petroșani și Petrila, împreună cu Consiliul județean, pentru ca acest proiect de investiții să poate fi inclus pe lista lucrărilor demarate anul acesta, ci și cel care a inspectat în mod constant șantierul pentru a urmări, pas cu pas, implementarea și a acestui proiect.

”Împreună cu colegi de la Consiliul județean, cu responsabili din Primăriile de la Petroșani și Petrila dar și împreună cu constructorul, am analizat astăzi, la fața locului, ce mai este de făcut și cum trebuie acționat pentru a finaliza cât mai grabnic sensul giratoriu de la Dărănești, în intersecția DN66 cu șoseaua spre Petrila. M-am convins astăzi din nou, în analiza unui important obiectiv de investiți pe care-l derulăm în Valea Jiului că, atunci când toată lumea își face treaba cu simț de răspundere, rezultatele sunt cele pe care le așteptăm noi, dar mai ales cele pe care le așteaptă cetățenii”, a declarat Costel Avram.

Administratorul public al județului Hunedoara apreciază, după analiza făcută astăzi, că deși se lucrează efectiv de mai puțin de o lună iar termenul de finalizare al acestei investiți este de 8 luni, scepticismul celor care nu credeau că în iarna aceasta se va circula aici în condiții de șantier va fi învins, iar circulația rutieră va reveni la normal pe acest drum până la finalul acestei luni, de data aceasta în condiții care sperăm să elimine riscul de accidente și să fluidizeze traficul spre și dinspre orașul Petrila.

Investiția privind realizarea sensului giratoriu de la Dărănești este realizată cu finanțare integrală din bugetul Consiliului județean Hunedoara.