Asfaltarea străzilor și amenajarea de noi parcări sunt și rămân priorități în activitatea Primăriei Petroșani

Home Administrație Asfaltarea străzilor și amenajarea de noi parcări sunt și rămân priorități în activitatea Primăriei Petroșani
Asfaltarea străzilor și amenajarea de noi parcări sunt și rămân priorități în activitatea Primăriei Petroșani

Primarul municipiului Petroșani, Tiberiu Iacob Ridzi a prezentat miercuri, 13 noiembrie, în cadrul unei conferințe de presă, principalele investiții care s-au derulat ori care se derulează în acest moment în ceea ce privește modernizarea infrastructurii rutiere din această localitate.

Astfel, potrivit edilului, chiar dacă resursele bugetare pentru investiții ale administrației locale de la Petroșani au fost limitate în acest an, Primăria a reușit să aloce sumele necesare pentru continuarea programului de asfaltări care a viat reabilitarea și modernizarea mai multor artere rutiere din Petroșani. ”S-a asfaltat pe programul de reparații al Primăriei, prin turnarea de covor asfaltic, porțiunea de drum din partea sudică din Aeroport, pe toate cele 4 benzi. De asemenea, o atenție sporită a fost acordată, anul acesta, cartierului Colonie. Aici s-a asfaltat pe programul de investiții, prin turnarea de covor asfaltic, porțiunea de drum din str. Cuza Vodă, de la sediul Apa Serv până la intersecția cu Cărbunelui, str. Nedeii, str. Matei Basarab, strada Vasile Lupu, alei legătură între Nedeii și V. Lupu și podul peste Jiu. De asemenea, am reparat prin plombare str. Lunca și Anton Pann. Tot pe programul de reparații, s-a reparat și str. Mihai Eminescu, cea pe care a fost deviat traficul de pe Cuza Vodă în perioada lucrărilor care au fost făcute acolo. O serie de lucrări de reparații s-au executat și în zona centrală a orașului”, a declarat primarul Tiberiu Iacob Ridzi.

Acesta a mai precizat că o serie de alte străzi urmează să fie asfaltate în perioada următoare, atâta timp cât va permite și vremea astfel de lucrări, urmând ca lucrările să fie reluate în primăvară. Între timp, Primăria Petroșani va derula operațiunile legale de licitație și contractare pentru aceste investiții. ”În aceste zile s-a încheiat procedura de licitație, de depunere a ofertelor, pentru strada Ștefan cel Mare. Avem două oferte depuse. Valoarea estimată este de 429.092 de lei. Urmează pachetul celor 3 străzi din Colonie – Gh. Barițiu, Andrei Mureșan și M. Kogălniceanu. Acestea au o valoarea estimată de 1.900.000 lei. Am făcut documentația pentru str. Slătinioara (care are o valoare de 3.461.000 lei) și pentru străzile General Vasile Milea și Maleia (cu o valoare totală de 5,549.000 lei). Strada Stefan cel Mare este, de asemenea, în procedură de licitație iar străzile Gh. Barițiu, A. Mureșan și Kogălniceanu urmează să le scoatem la licitație”, spune primarul Tiberiu Iacob Ridzi.

Tot în privința străzilor, primarul municipiului Petroșani informează că municipalitatea pregătește documentațiile tehnice DALI pentru alte 43 de artere rutiere, urmând ca pentru acestea să fie identificate, în cursul anului viitor, sursele de finanțare, fie din fonduri europene, fie guvernamentale cu completare de la bugetul local. ”În Petroșani există la acest moment 159 de străzi, din care cele 43 sunt încă fără asfalt și urmează să intre în program de investiții. În total, aceste 43 de străzi au până în 30 de km. Concret, este vorba despre străzile: Roșia, Sălătruc, Șoimilor, Uzinei, Pomilor, 1 Mai, Dr. Ing Căprar Nicolae, Măgurii, Căprioarei, Voievodului, Cerbului, Mărășești, Poienilor, Salcâmilor, Digului, Boțoni, Mândra, Strada Nouă, strada Sirenei, Sarmizegetusa, Jiului, Circa Pompieri, Miorița, Bucegi, Cârjei, Depoului, Transilvania, Plaiului, Tăbăcari, Șureanu, Primăverii, Plumbului, Câmpului, Cuprului, Bazinului, Caragiale, Poligonului, Pârâieni, Păunilor, Muncii, Izvorului și Nicolae Iorga”, spune primarul Tiberiu Iacob Ridzi.

Acesta a mai arătat că, în total, la nivelul municipiului Petroșani, există străzi ce însumează 115 km, din care 85 km sunt asfaltate.

În același timp, municipalitatea de la Petroșani acordă o atenție importantă configurării de noi locuri de parcare și modernizării celor existente. În acest sens, pentru perioada următoare sunt prevăzute lucrări la parcările de pe str. Saturn – între blocul 5 și 7, o suprafață de 1005 mp, pe strada Aviatorilor în spatele bl. 19 și, tot pe Aviatorilor, în zona de  la grădinița cu program normal, pe o suprafață de  563 mp. Alte două parcări de pe str. Aviatorilor bl. 23 și bl. 28 vor fi amenajate cu piatră și borduri. De asemena, alte două parcări care vor fi realizate pe programul de investiții vizează zone situate pe Alea Poporului la Bl. 2, (pe o suprafață 1142 mp) respectiv pe str. 1 Decembrie la Bl. 101 (pe o suprafață de 1447 mp).

Una dintre investițiile cele mai importante și necesare în ceea ce privește realizarea de locuri de parcare o reprezintă proiectul privind amenajarea unei parcări mari, de peste 150 de locuri, în zona Spitalului de Urgență, undeva în spatele Casei Pollicino. ”Urmează să amenajăm o parcare lângă Spital, în spate la Pollicino, o suprafață de teren unde anul acesta vom amenaja o parcare pietruită anul acesta. Anul viitor  vom și asfalta, pentru a descongestiona traficul în zona Policlincii. Ulterior vom monta niște stâlpi din plastic pe trotuarul din fața Policlinicii astfel încât traficul pietonal să nu mai fie strangulat în zona respectivă”, a declarat primarul Tiberiu Iacob Ridzi.

În total, 864.000 de lei sunt prevăzuți pentru modernizarea acestor parcări din Petroșani.