Cum văd liderii PNL din Petroșani rezultatele primului tur al alegerilor prezidențiale

Home Politică Cum văd liderii PNL din Petroșani rezultatele primului tur al alegerilor prezidențiale
Cum văd liderii PNL din Petroșani rezultatele primului tur al alegerilor prezidențiale

La prima vedere, rezultatele primului tur al alegerilor prezidențiale din acest an arată că și la Petroșani, ca în toate celelalte localități din Valea Jiului, câștigătorul etapei preliminare este candidatul PSD, Viorica Dăncilă.

Liderul PNL Petroșani, Tiberiu Iacob Ridzi – primarul municipiului, spune însă că o analiză ceva mai atentă arată că, de fapt, pentru prima dată după foarte mulți ani, forțele politice de dreapta au reușit să adune, împreună, mai multe voturi decât forțele politice care reprezintă stânga politică. Observația este cu atât mai relevantă cu cât, după cum se știe, Valea Jiului a fost, în toți cei 30 de ani de după Revoluție, un bazin electoral al stângii din România. ”Celor care zic eu pe nedrept ne acuză că am pierdut alegerile prezidențiale de la Petroșani, le aduc câteva argumente care demonstrează contrariul: O aritmetică simplă a rezultatelor alegerilor de duminică, 10 noiembrie, ne arată că la Petroșani forțele politice care reprezintă dreapta din România au adunat împreună peste 50% din voturile cetățenilor din orașul nostru, aceasta fiind o premieră în bazinul electoral al Văii Jiului, care este în mod tradițional unul de stânga. De altfel, eu cred că acest lucru se va vedea în mod clar după alegerile din turul II. În același timp, dacă vorbim strict pe cifre, din punct de vedere politic, PNL a crescut în opțiunile electoratului de la alegerile europarlamentare cu 10 puncte procentuale. Dacă luăm ca punct de reper alegerile prezidențiale din 2014, atunci observăm clar că cele 25 de procente pe care PNL le-a obținut anul acesta pentru Klaus Iohannis în turul I, sunt mai mari față de cele 20% obținute pentru același candidat, în primul tur al alegerilor din 2014. Tot pe vot politic, dacă analizăm rezultatele alegerilor parlamentare din 2016 cu cele de duminica trecută, vom vedea de asemenea că, dacă PNL obținuse în 2016 un scor politic de 13,5% la Senat și 13,04% la Camera Deputaților, acum avem tot pe vot politic o creștere de peste 10%. Practic, PNL se află într-o continuă și firească ascensiune, iar acest lucru se va vedea și în turul II al alegerilor prezidențiale când eu cred că vom obține peste 50% din voturi pentru Klaus Iohannis, cu mult peste cele 37% pe care candidatul PNL le-a primit la turul II al alegerilor prezidențiale din 2014”, arată Tiberiu Iacob Ridzi.

În fața acestor argumente, liderul PNL Petroșani spune că acuzațiile de ”blat” politic cu PSD de care e acuzat de diverse persoane, în mod special pe rețelele de socializare, sunt fără nici un fel de temei și chiar de logică. ”Mergând pe aceeași logică aș putea să întreb și eu: oare și la nivel de județ, unde conduce PSD la nivel administrativ, dar a câștigat PNL și Klaus Iohannis, a fost tot uin blat? Sau la Hunedoara, unde este primar PSD, dar a câștigat PNL, e tot un blat ? Sau la Orăștie, cu primar PSD unde a câștigat PNL, la Smeria, cu primar ProRomânia dar unde a câștigat tot PNL ori chiar la București, unde cu primar PSD a câștigat PNL, vorbim tot de un blat politic:?  Înseamnă că peste tot a fost un blat. Până la urmă din 34 de județe care au președinți de consilii județene de la PSD, faptul că doar în 8 și-au păstrat electoratul, tot un blat e ?”, argumentează Tiberiu Iacob Ridzi.

În același timp, vicepreședintele PNL Hunedoara, Adrian David, cel care coordonează activitatea politică a PNL în Valea Jiului arată că, la urma-urmei, nici un partid nu este depozitarul voturilor exprimate de cetățenii uneia sau alteia dintre localități. ”Datorită primarului PNL Tiberiu Iacob Ridzi, dreptul la libera exprimare a votului este garantat în Petroșani. Sigur că este greu să schimbi mentalități vechi de 3 decenii, dar rezultatele de la urne ne arată că, încet-încet, și în Valea Jiului lucrurile de schimbă, iar opțiunea politică a majorității trece ușor de la stânga spre dreapta, iar această constatare este una îmbucurătoare”, a reliefat Adrian David.

Cei doi lideri liberali din Valea Jiului sunt convinși că lucrurile vor sta cu totul altfel în turul II ale alegerilor prezidențiale, când cetățenii vor avea de ales între doar doi candidați, iar atuurile președintelui Iohannis sunt net superioare contracandidatului său.