„Permis pentru viitor”pentru tineri din medii defavorizate, de la MOL România

Home Educație „Permis pentru viitor”pentru tineri din medii defavorizate, de la MOL România
„Permis pentru viitor”pentru tineri din medii defavorizate, de la MOL România

MOL România și Fundația Pentru Comunitate au lansat cea de-a 5-a ediție a programului „Permis pentru viitor”, prin care se acoperă costurile obținerii permisului de conducere de orice categorie pentru tinerii cu posibilități materiale reduse, pentru care permisul de conducere este o condiție sau poate fi un avantaj în obținerea unui loc de muncă sau în menținerea și extinderea atribuțiilor de serviciu existente.

Solicitările de finanțare pot fi depuse online sau prin poștă până la data de  25 ianuarie 2020.

Se pot înscrie tinerii din medii defavorizate, cu vârste cuprinse între 17 și 25 de ani, care doresc să obțină permis de conducere de orice categorie (B, C sau D, inclusiv tractoare agricole sau forestiere, troleibuze și tramvaie).

„Pentru al 5-lea an consecutiv reușim să fim alături de tinerii din medii defavorizate, care au nevoie și doresc să obțină permisul de conducere. Rezultatele obținute în edițiile anterioare ale acestui program au dovedit utilitatea și succesul acestei inițiative. Majoritatea beneficiarilor sunt tineri pentru care permisul de conducere obținut cu sprijinul nostru poate însemna acces la un loc de muncă și, automat, șansa la o viață mai bună. Noi ne bucurăm că le-am putut fi alături și le dorim un viitor cât mai bun. MOL România își va menține în continuare angajamentul de a fi partenerul de nădejde al comunității, sprijinind acești tineri pentru care obținerea permisului de conducere este o necesitate”, a declarat Camelia Ene, CEO & Country Chairman al MOL România.

Evenimentul de lansare a celei de-a cincea ediții a programului s-a desfășurat la sediul Consiliului Tinerilor Instituționalizați din București, în prezența a nouă tineri care la edițiile precedente au beneficiat de sprijinul financiar oferit și au obținut permis de conducere.

Animată de puternica dorință de a-mi depăși condițiile materiale și sociale în care am crescut, printre altele mi-am stabilit obiectivul de a obține permis de conducere categoria C, iar mai apoi categoria E și certificatul de competență profesională – atestat. Costurile fiind mult prea mari pentru a fi finanțate din fonduri proprii sau prin împrumuturi la care aș avea acces, m-am înscris în programul Permis pentru viitor”. Proiectul mi-a fost acceptat în februarie 2019 și cu ajutorul finanțării acordate am terminat școala de șoferi astfel încât în septembrie 2019 am și obținut permisul de conducere categoria C. Deci, dacă vrei cu adevărat, se poate!”- a declarat Angela Negru din Oradea, prima beneficiară a programului care obține permis de conducere TIR.

În cadrul celor patru ediții ale programului de până acum, 69 de tineri au obținut permis de conducere: 60 categoria B, 8 categoria C și un carnet categoria B, automobil adaptat pentru persoane cu dizabilităţi. Alți 57 de beneficiari sunt programați pentru susținerea examenului sau se află în diferite faze ale cursurilor școlii de șoferi.

„Începând din acest an solicitările de finanțare se pot transmite online, dar având în vedere și condițiile celor care nu dispun de instrumente de comunicare electronică, primim înscrieri și prin poștă, pe suport de hârtie. Pe perioada de înscriere, timp de două luni, asigurăm informare permanentă pentru cei interesați. Este important ca fiecare solicitant să-și găsească un mentor, un îndrumător pentru perioada cursurilor școlii de șoferi și a pregătirii pentru examen. Așteptăm solicitări motivate clar, din care să reiasă necesitatea și beneficiul scontat al obținerii permisului de conducere”, a precizat András Imre, Director Executiv al Fundației Pentru Comunitate.

Mai multe detalii despre programul „Permis pentru viitor” și formularul de înscriere se pot descărca de pe site-urile www.pentrucomunitate.ro și www.molromania.ro. Termenul final pentru depunerea solicitărilor este 25 ianuarie 2020.

Programul Permis pentru viitor este organizat de Fundația Pentru Comunitate din fondurile puse la dispoziție de MOL România. Prin acest program se acordă finanțarea necesară obținerii permisului de conducere – costurile școlii de șoferi și cheltuielile adiacente – pentru categoriile B, C sau D (incluzând tractoare agricole sau forestiere, troleibuze și tramvaie), în cazul tinerilor din medii defavorizate, cu vârstele cuprinse între 17 și 25 de ani, pentru care existența permisului este o condiție sau un avantaj în obținerea unui loc de muncă, ori un instrument benefic în îndeplinirea sau extinderea atribuțiilor de serviciu în cazul celor care se află deja în activitate.

În cei patru ani de la prima lansare în 2015, programul Permis pentru viitor a fost premiat de două ori pe plan național: la Gala Societății Civile 2018 și la Romanian CSR Awards 2017.

Concursul de proiecte pentru ediția a 5-a a fost lansat la 27 noiembrie 2019, iar termenul de trimitere a dosarelor este 25 ianuarie 2020. Fondul programului este de 75.000 lei.