Concursul județean ”Citești și câștigi!”, ediția a VI-a, și-a desemnat câștigătorii

Home Educație Concursul județean ”Citești și câștigi!”, ediția a VI-a, și-a desemnat câștigătorii
Concursul județean ”Citești și câștigi!”, ediția a VI-a, și-a desemnat câștigătorii

Competiția de cultură generală organizată de Biblioteca Județeană ”Ovid Densusianu” din Deva, instituție subordonată Consiliului Județean Hunedoara, a fost câștigată în acest an de Colegiul Național „Iancu de Hunedoara” din Hunedoara. Pe locul doi s-a clasat Colegiul Național „Mihai Eminescu” din Petroșani, locul al treilea a fost ocupat de Colegiul Național „Decebal” din Deva iar pe locul 4 (Mențiune) s-au clasat elevii de la Liceul Tehnologic „Retezat” Uricani.

Finalele acestei competiții, aflată la cea de-a VI-a ediție, au avut loc pe data de 4 decembrie 2019 la Deva, sub sloganul „Promovăm mișcarea”. ”

”Am ales acest slogan deloc întâmplător, am avut în gând dictonul latin mens sana in corpore sano, care sintetizează un adevăr din ce în ce mai actual: o minte sănătoasă se poate dezvolta doar într-un corp sănătos, iar mișcarea este unul dintre ingredientele necesare sănătății. De aceea, și premiile pe care le-am oferit la această ediție a concursului „Citești și câștigi!” au fost un îndemn la mișcare în aer liber, la mobilitate, la drumeții și ele au constat în trotinete electrice, biciclete, balance boards, role, dar nu au lipsit trofeele, cărțile, diplomele și alte obiecte necesare elevilor”, a declarat Ioan Sebastian Bara, managerul Bibliotecii județene. Aceste premii au fost oferite cu sprijinul generos al Consiliului Județean Hunedoara, al Direcției Județene pentru Sport și Tineret Hunedoara și al unor sponsori precum: Banca Comercială Română, Bistro Lex Deva, Editura Humanitas București, Editura RAO București, Editura Trei București, Eurosport DHS S.A., Ingeco S.R.L., Magazin Fishing Center Deva, Pizzeria Al Forno Deva, Pizzeria Napoli Deva, Restaurant Castelo Deva, Restaurant Etiquette Deva, Rom Insurance – Broker de Asigurare, S. C. Anorom S.R.L. Hunedoara, S.C. Bosco Amico S.R.L. Hațeg, S.C. Top Tech S.R.L. Deva, The Refresh Deva, Tipografia S.C. Colofon Print S.R.L. Deva.

Și această ediție a concursului județean de cultură generală „Citești și câștigi!” a fost un succes: elevii concurenți au fost bine pregătiți, au făcut față unor seturi de întrebări deloc ușoare, au concurat cu mult entuziasm, animați de dorința de a fi cei mai buni. Concursul s-a bucurat anul acesta de o prezență record a elevilor de la 26 de colegii și licee hunedorene. Concurenții au trecut prin filtrele serioase ale etapelor, au răspuns la întrebările deloc ușoare care le-au testat cunoștințele de cultură generală din cele cinci domenii propuse: Științe, Artă/Sport, Literatură, Geografie și Istorie.

”Confruntarea finală a fost palpitantă, a fost o luptă strânsă până la ultima întrebare. Concurenții s-au dovedit a fi bine pregătiți, s-au mișcat cu ușurință prin toate întrebările, fie că a fost vorba de evenimente majore din istoria lumii, de personalități marcante ale literaturii, de locuri turistice unice în lume sau mari competiții sportive. Atmosfera concursului a fost electrizantă, în spatele echipelor s-au aflat colegi, profesori, toți își încurajau echipa și s-au bucurat împreună de victorie”, a mai spus Ioan Sebastian Bara.

În clasamentul general, dincolo de ocupanții primelor 4 locuri, participanții s-au clasat după cum urmează:

  • Locul 5 – Liceul Teoretic „I. C. Brătianu” Hațeg
  • Locul 6 – Liceul Tehnologic de Transport Feroviar „Anghel Saligny” Simeria
  • Locul 7 – Liceul Teoretic „Avram Iancu” Brad
  • Locul 8 – Seminarul Teologic Ortodox „Sfânta Ecaterina” Prislop
  • Locul 9 – Liceul Teoretic „Aurel Vlaicu” Orăștie
  • Locul 10 – Colegiul Național de Informatică „Carmen Sylva” Petroșani
  • Locul 11 – Liceul Teoretic „Silviu Dragomir” Ilia
  • Locul 12 – Colegiul Național Pedagogic „Regina Maria” Deva
  • Locul 13 – Liceul Tehnologic „Transilvania” Deva
  • Locul 14 – Liceul Teoretic „Traian Lalescu” Hunedoara
  • Locul 15 – Liceul Teoretic „Mircea Eliade” Lupeni
  • Locul 16 – Liceul Tehnologic „Matei Corvin” Hunedoara
  • Locul 17 – Liceul Tehnologic „Nicolaus Olahus” Orăștie
  • Locul 18 – Liceul Tehnologic Energetic „Dragomir Hurmuzescu” Deva
  • Locul 19 – Liceul de Arte „Sigismund Toduță” Deva
  • Locul 20 – Colegiul Economic „Emanuil Gojdu” Hunedoara
  • Locul 21 – Liceul Tehnologic „Grigore Moisil” Deva
  • Locul 22 – Liceul Tehnologic Agricol „Alexandru Borza” Geoagiu
  • Locul 23 – Liceul cu Program Sportiv „Cetate” Deva
  • Locul 24 – Colegiul Economic „Hermes” Petroșani
  • Locul 25 – Liceul Teoretic „Teglas Gabor” Deva
  • Locul 26 – Liceul Teoretic Ghelari

Au fost puse în joc premii importante: 8 trotinete electrice pentru locul I, 8 biciclete pentru locul al II-lea, 8 balance boards pentru locul al III-lea, 8 perechi de role pentru locul al IV-lea, 8 locuri în Tabăra Națională de Istorie și Civilizație Dacică și Romană de la Costești (Premiul juriului), 208 pachete cu cărți, trofee, diplome, precum și premii surpriză care au fost atribuite, prin tragere la sorți, chiar în ziua marii finale: o dronă, un uscător de păr, o undiță, o cutie utilă pescarului, un tricou, 4 DVD-uri, cinci invitații la restaurant pentru cinci echipe, trei premii în bani a câte 100 de lei fiecare, 208 vouchere a câte o băutură răcoritoare în orice locație The Refresh din țară.

Premiul Juriului a fost acordat concurenților de la Liceul Tehnologic de Transport Feroviar „Anghel Saligny” Simeria, care au avut o evoluție constantă  de-a lungul confruntărilor, au manifestat interes pentru temele propuse spre studiu și au dovedit spirit de echipă și fair-play.

Trebuie remarcat efortul deosebit al bibliotecarilor Carmen Maria Barna, Diana Trif, Diana Ferencz, Camelia Mestecănean, Sorin Pascu, Mihaela Țoța și Daniel Oprean, care, cu profesionalism și meticulozitate, au alcătuit întrebările la care cei mai buni dintre concurenți au oferit răspunsuri corecte.