”Muntele vrăjit”, fotografiat de Aldo Todoran, premiat la Petroșani de Asociația ”Pro Parâng”

Home Reportaj ”Muntele vrăjit”, fotografiat de Aldo Todoran, premiat la Petroșani de Asociația ”Pro Parâng”
”Muntele vrăjit”, fotografiat de Aldo Todoran, premiat la Petroșani de Asociația ”Pro Parâng”

O fotografie semnată de fotograful amator Aldo Todoran, înfățișând un instantaneu de creastă din Munții Retezat și purtând numele ”Muntele Vrăjit” este fotografia care a primit cele mai multe aprecieri în cadrul concursului de fotografie organizat de Asociația Pro Parâng, pentru a marca, la Petroșani, sărbătoarea ”Zilei Internaționale a Muntelui”.

Evenimentul a avut loc miercuri, 11 decembrie 2019 la Sala de marmură a Primăriei municipiului Petroșani, unde a avut loc vernisajul expoziției de fotografie cu tematică montană, organizat de Asociația Pro Parâng, dar și o serie de prezentări foto-video cu zona montană a Văii Jiului, prezentări realizate de membri ai Asociației Pro Parâng precum și de reprezentanții Parcului Național Defileul Jiului.

În cadrul expoziției de fotografie montantă destinat fotografilor amatori, la Petroșani au fost expuse lucrări avându-i drept autori pe: Mihai O. Bănănaș și Petru Jurcan (din Lupeni), Otilia Huszar, Petre Buică, Aldo Todoran (din Vulcan), Cristi Cernăianu, Constantin Grădinaru și Florinel Gâtlan (din Petrila), Petre Mănici, Dumitru Mucenic, Ioan Vanko, Attila Dobai, Iuliu Hornak, Eduard Wersanski, Sinela Viezuran și Edith Heczei-Elekes (din Petroșani).

”Este vorba strict de lucrări realizate de fotografi amatori, subiectul tematic abordat fiind legat de Munții Parâng, Munții Retezat și Munții Vâlcan. Au fost prezentate 32 de fotografii, iar în urma evaluărilor publicului care a vizitat expoziția, completată cu o analiză efectuată de un juriu format din fotografi profesioniști, au fost stabilite lucrările câștigătoare”, arată Cazimir Radvanski, președintele Asociației Pro Parâng.

Cea mai apreciată fotografie a fost cea intitulată ”Muntele Vrăjit” (foto 1), fotografie realizată de Aldo Todoran în Munții Retezat. Pe locul al doilea a fost clasată lucrarea fotografică intitulată ”Sălătruc în ceață” (foto 2), realizată de Dumitru Mucenic. Pe podium s-a clasat, de asemenea, lucrarea fotografică intitulată ”Din Plaiul Pleșa înspre Retezat” (foto 3), avându-l ca autor pe Petru Jurcan.

”Ziua internaţională a munţilor, celebrată la 11 decembrie în fiecare an, a fost proclamată în 2003 de Adunarea Generală a ONU prin Rezoluţia 57/245 şi urmăreşte să încurajeze comunitatea internaţională de a organiza evenimente la toate nivelurile pentru a sublinia importanţa dezvoltării durabile a zonei montane. Provocarea pentru viitor este reprezentată de identificarea oportunităţilor durabile care pot aduce beneficii atât comunităţilor din zonele înalte, cât şi a celor din zonele joase, precum şi de ajutorul în eradicarea sărăciei fără o contribuţie la degradarea ecosistemelor fragile din munţi. Noi marcăm în fiecare an, la Petroșani, acest eveniment, în cadrul unei întâlniri cu iubitorii de munte din regiunea Văii Jiului, iar în acest am am completat programul organizatoric cu acest concurs de fotografie, care s-a dovedit de un real interes pentru fotografii amatori, dar și pentru public. Le mulțumesc tuturor celor care au fost alături de noi, celor care au trimis fotografii și, desigur, îi felicit pe câștigătorii acestei prime ediții a concursului nostru de fotografie montană”, a mai declarat Cazimir Radvanski, președintele Asociației Pro Parâng din Petroșani.