Tinerii cu performanțe școlare și sportive vor fi premiați de autoritățile din Petrila

Home Administrație Tinerii cu performanțe școlare și sportive vor fi premiați de autoritățile din Petrila
Tinerii cu performanțe școlare și sportive vor fi premiați de autoritățile din Petrila

Vineri, 20 decembrie 2019, începând cu ora 13:00, Primăria orașului Petrila va premia elevii cu rezultate foarte bune la olimpiade și concursuri școlare, sportivii care au obținut rezultate deosebite la nivel național și internațional, precum și coordonatorii și profesorii acestora, într-o gală a excelenței organizată pe scena Casei de Cultură de la Petrila.

”Acești tineri, împreună cu profesorii și coordonatorii lor fac cinste orașului nostru prin activitățile educaționale și sportive, nu pot decât să mă bucur și să îi felicit pe această cale pentru rezultatele deosebite obținute pe parcursul anului 2019 care tocmai se încheie”, a declarat Vasile Jurca, primarul orașului Petrila.

Într-un cadru festiv, pe scena Casei de Cultură ”Ladislau Schmidt” din Petrila, aceștia vor fi felicitați de edili și recompensați cu premii, anul acesta fiind din nou în atenția administrației publice locale, momentul fiind foarte bine ales, chiar înaintea sărbătorilor de Crăciun și An Nou.