Anca Gabriela Hoară poate deveni laureat al Galei Naționale pentru Asistență Socială. Să o susținem !

Home Administrație Anca Gabriela Hoară poate deveni laureat al Galei Naționale pentru Asistență Socială. Să o susținem !
Anca Gabriela Hoară poate deveni laureat al Galei Naționale pentru Asistență Socială. Să o susținem !

Inspector în cadrul Direcției de Asistență Socială din Primăria municipiului Petroșani, Anca Gabriela Hoară se află acum în fața unui important moment de recunoaștere a întregii sale activități în domeniul social, care a făcut-o deja un exemplu demn de urmat. Anca Gabriela Hoară este propusă, alături de alte 25 de personalități din întreaga țară care s-au remarcat prin activitatea lor în domeniul social pentru ”Premiul pentru întreaga carieră”, la ediția din acest an a ”Galei Naționale de Asistență Socială din România”.

Pentru a-și însuși această binemeritată distincție, Anca Gabriela Hoară are nevoie de sprijinul tuturor celor care o cunosc și-a apreciază activitatea, dar mai ales excepționalul său cartacter. Peste 1000 de oameni i-au acordat deja, în prima zi de la demararea competiției on-line pe situl dedicat acesteia, iar cei care doresc, la rândul lor să o susțină pe concitadina noastră o pot face accesând linkul: https://poll.cnasr.ro/poll/17

Termenul limită până la care se poate vota este până luni, 24 februarie 2020, ora 0,00.

Printre cei care deja au făcut acest lucru, se numără și primarul municipiului Petroșani, Tiberiu Iacob Ridzi. Acesta apreciază că un astfel de titlu pentru Anca Gabriela Hoară este mai mult decât meritoriu. ”Un om cu suflet mare, cu dizabilitãți pe care le-a învins, o curajoasă și o angajată model este propusă pentru Gala Națională de Asistență Socială din România. Anca Gabriela Hoară lucrează în cadrul Direcției Asistență Socială din anul 2008. Este un om extraordinar, un economist desăvârșit și lucrează, în special, cu persoanele cu dizabilități. Este o tânără ce se implică oriunde i se cere și nu vede în propriile ei dizabilități ei decât un alt fel de… abilități. Anca a fost nominalizată la premiul pentru întreaga carieră în asistență socială, iar tot ceea ce trebuie să facem este ca fiecare dintre noi să o votăm, lucru pe care eu l-am și făcut deja și vă invit să o faceți și dumneavoastră”, a declarat primarul Tiberiu Iacob Ridzi.

Anca Gabriela Hoară este deja un învingător, atât pentru colegii săi de la Direcția de Asistență Socială de la Petroșani care, de altfel, au și propus-o pentru acest premiu național, dar și pentru persoanele cu handicap care vine la Serviciul de Asistență Socială pentru a-și întocmi dosarul care le conferă anumite drepturi și care sunt întâmpinați aici, de fie care dată cu zâmbetul pe buze, de Anca Gabriela Hoară.

Gala Națională a Asistenței Sociale, un eveniment organizat de Colegiul Național al Asistenților Sociali din România va avea loc și anul acesta pe data de 17 martie, când este sărbătorită Ziua Mondială a Asistenței Sociale. Evenimentul se află la cea de-a VII-a ediție și va avea loc la Ateneul Român.

Alături de Anca Gabriela Hoară, nominalizată pentru ”Premiul pentru întreaga carieră”, alte șapte persoane din Valea Jiului mai sunt nominalizate la diverse categorii ale competiției. Este vorba despre:

  • Udrea Steluta – nominalizată la categoria Asistentul Social al anului;
  • Feldman Gabriel – nominalizat la premiul Asistentul social din domeniul Protecției Copilului;
  • Săcrieru Angela – nominalizatã la premiul Asistentul Social din domeniul persoanelor cu dizabilități;
  • Lazăr Ionela Lăcrămioara – nominalizată la premiul Asistentul Social din domeniul reintegrării sociale a persoanelor private de libertate;
  • Nariță Eugenia Violeta – nominalizatã la premiul Asistentul Social din domeniul persoanelor vârstnice și îngrijirii acestora la domiciliu;
  • Felicia Andrioni – nominalizată la premiul pentru promovarea educației și formării în domeniul asistenței sociale.

Fiecare dintre aceștia pot fi votați on-line, pe site-ul dedicat Galei Nationale a Excelentei în Asistenta Socială, urmând linkul următor: www.gala.cnasr.ro , sectiunea „Vot 2020”)