Ce spune Costel Avram despre bugetul județului și despre situația SMURD

Home Administrație Ce spune Costel Avram despre bugetul județului și despre situația SMURD
Ce spune Costel Avram despre bugetul județului și despre situația SMURD

Prezent din nou în Valea Jiului pentru audiențele săptămâna, administratorul public al județului Hunedoara, Costel Avram a ținut să precizeze din nou, în fața presei locale, că în ciuda dezbaterilor publice contradictorii, Consiliul județean Hunedoara s-a asigurat, la întocmirea bugetului pentru anul 2020, că toate instituțiile subordonate CJH vor funcționa normal. Avram consideră că, dincolo de probleme și nemulțumiri, cel mai important lucru este că CJH are un buget aprobat care asigură buna funcționare a tuturor instituțiilor subordonate.

”Conducerea CJH a elaborat un buget de funcționare care să asigure resursele necesare pentru desfășurarea în bune condiții a tuturor instituțiilor din subordine și mă bucur că avem un buget aprobat și că putem trece la treabă. Desigur, am înțeles toate nemulțumirile și vreau să vă spun că și noi, Consiliul județean, suntem nemulțumiți că avem un buget cu 28,1% mai mic decât cel din anul 2019. Ca să nu mai vorbesc că suntem total nemulțumiți de banii care i-am primit pentru Direcția Județeană de Protecție a Copilului, unde a trebuit să suplimentăm noi foarte mult pentru a acoperi cheltuielile cu funcționarea acesteia. Cert este că fondurile au fost împărțite echitabil, echilibrat, astfel încât să putem asigura funcționarea. Norocul nostru este că am încheiat anul precedent cu un excedent bugetar, care ne permite să avem și ceva bani pentru investiții, pentru dezvoltare”, a declarat Costel Avram.

Acesta a mai dat asigurări că atât la Direcția Copilului, care are asigurați banii pentru salarii doar pentru primele 7 luni ale acestui an, cât și la celelalte instituții unde bugetul alocat nu acoperă integral fondul anual de salarii, vor fi găsite soluții pentru ca angajații să-și primească drepturile cuvenite. ”Noi sperăm că CJH se va mai bucura în a doua parte a anului de rectificări pozitive ale Bugetului. Însă chiar dacă nu va fi așa, vom găsi soluții pentru a asigura salariile pentru toți angajații instituțiilor subordonate. La nevoie, vom tăia chiar și de la investiții”, a mai precizat Costel Avram.

Administratorul public al județului Hunedoara a ținut să precizeze, de asemenea, că în ceea ce privește situația angajaților de la SMURD, în ciuda acuzațiilor aduse de PNL cum că s-ar politiza problema ridicată de cei de la Salvital, Consiliul județean a făcut un pas esențial în rezolvarea situației acestora, majorând corespunzător cotizația pentru acest serviciu. ”Noi am făcut ceea ce ne-am asumat să facem pentru Salvital și nu ne vom opri aici. Trebuie să se înțeleagă însă că CJH este membru cu drepturi egale în această asociație la fel ca toate celelalte administrații locale care au subscris acestui proiect. Asta înseamnă că, la drepturi egale, ar trebui tot așa că avem și obligații egale. Mergând mai departe, am înțeles că liberalii ne acuză pe noi că am folosi politic situația de la SMURD. Dincolo de absurdul unei astfel de idei, eu aș vrea să vă spun că dacă e să politizăm, atunci ar trebui să observăm că UAT-urile care s-au retras din Asociația Salvital dar care beneficiază încă de serviciile SMURD sunt în cea mai mare parte primării liberale. Sau poate ar trebui să spun că primarul liberal de la Zam a spus cât se poate de clar în ședința de la CJH că a primit ordin pe linie de partid să iasă din Salvital. Nu asta e însă problema noastră legată de acest serviciu de urgență, care este apreciat de toată lumea, ci problema noastră e să găsim soluția ca angajații de acolo să aibă salariile pe care le merită și acest serviciu să funcționeze așa cum trebuie”, a mai declarat Costel Avram.

De altfel, tema SMURD va fi analizată din nou în cadrul Adunării Generale a Acționarilor de la Salvital, programată pentru data de 9 martie 2020 când vor fi discutate toate problemele legate de funcționarea SMURD în județul Hunedoara, dar și soluțiile care trebuiesc adoptate în acest sens.