Fonduri europene pentru reabilitarea, modernizarea și dotarea Universității din Petroșani

Home Educație Fonduri europene pentru reabilitarea, modernizarea și dotarea Universității din Petroșani
Fonduri europene pentru reabilitarea, modernizarea și dotarea Universității din Petroșani

Peste 13,8 milioane de lei este valoarea unui proiect de investiții prin care Universitatea din Petroșani și-a propus să reabiliteze și să modernizeze corpurile de învățământ, atelierele și sala de sport dar și să doteze corespunzător toate cele 55 de laboratoare și săli de seminar de care
dispune.

Rectorul Universității din Petroșani, prof.univ.dr.ing. Radu Sorin spune că banii provin din fonduri europene, accesate ca urmare a selectării proiectului depus de instituția de învățământ superior din Valea Jiului. Proiectul, intitulat ”Reabilitarea și dotarea Universității din Petroșani” urmează să fie finanțat în cadrul Programului Operațional Regional 2014-2020, Axa prioritară 10, Obiectiv specific 10.3, apelul de proiecte nr. POR/2017/ 10/10.1/10.3/7REGIUNI. ”Este vorba despre un proiect pe care noi l-am depus pe axa de finanțare intitulată ”Îmbunătățirea infrastructurii educaționale”, pe Prioritatea de investiții 10.1. ”Investiții în educație, și formare, inclusiv în formare profesională, pentru dobândirea de competențe și învățare pe tot parcursul vieții prin dezvoltarea infrastructurilor de educație și formare”, Obiectivul specific 10.3 ”Creșterea relevanței învățământului terțiar universitar in relație cu piața forței de muncă și sectoarele economice competitive”. Proiectul nostru a fost selectat pentru finanțare și inclus deja pe lista sinteză a Companiei Naționale de Investiții. Ceea ce este important de precizat este că, prin implementarea acestui proiect vom avea la dispoziție peste 13,8 milioane de lei pentru a realiza lucrări de reabilitare și modernizare a spațiilor educaționale din cele două corpuri ale Universității, dar și clădirea atelierului și sala de sport. În plus, am prevăzut în proiectul nostru și achiziționarea de dotări pentru laboratoarele și sălile de seminar ale celor trei facultăți componente. Ne dorim acum ca procedurile de licitație să fie parcurse cât mai repede, astfel încât să reușim demararea grabnică a acestor importante și necesare investiții”, a declarat prof.univ.dr.ing. Radu Sorin, rectorul Universității din Petroșani.

Acesta a mai precizat că, fiind vorba despre un proiect cu finanțare europeană, contribuția proprie a Universității din Petroșani este de numai 2%, respectiv în sumă totală de 267.601,67 lei.