Deși a pierdut 4 consilieri locali, PSD Vulcan își sporește numărul de membri

Potrivit unui comunicat al Organizației municipale a PSD Vulcan, o parte reprezentativă a membrilor acestei organizații politice s-a întrunit în după-amiaza zilei de marți, 10 martie, în vederea adoptării unor hotărâri importante pentru prezentul și viitorul acesteia. Iar primirea de noi membri a fost cea mai importantă dintre aceste hotărâri.

Potrivit liderului PSD Vulcan, ing. Gheorghe Ile, au fost discutate aspecte organizatorice legate de pregătirea alegerilor locale precum și cele generate de eliberarea a 4 locuri de consilier local.

”Decizia deloc surprinzătoare a celor 4 demisionari: Merișanu Cristian Ion, Bălțatu George, Feszner Ștefan Andrei și Andraș Emil-Sergiu – de a ieși din PSD pentru a-și continua traseul politic în alt partid, reprezintă pentru membrii organizației PSD Vulcan momentul unui nou început, la debutul primăverii, moment care găsește echipa PSD Vulcan mai puternică, mai unită, mai determinată să-și continue mandatul în fața comunității așa cum toți cei ce au primit mandatul de aleși locali din partea PSD s-au angajat în fața cetățenilor Vulcanului să facă, până la capăt. Din păcate și în realitate fără motive reale, cei 4 foști colegi ai noștri, au abandonat acest angajament pe care l-au făcut în 2016, când au depus jurământul de credință față de cetățenii Vulcanului din partea PSD. Deși cei 4 au recurs în ultimele luni la diferite acțiuni care au generat o stare de lucruri deloc agreată de majoritatea membrilor PSD, noi toți am considerat că luciditatea și mintea rațională va învinge și am sperat că vor rămâne colegii noștri și că vor alege să respecte Statutul PSD, programul politic al partidului din care facem parte, relațiile bazate pe respect cu colegii de partid, cu reprezentanții instituțiilor locale. Organizația noastră a fost și este alcătuită din oameni responsabili, maturi, cu experiență profesională, cu o cotă de respect și recunoaștere locală ce nu pot și nu trebuie să fie puse la îndoială de nimeni deși se încearcă din răsputeri acest lucru”, se arată în comunicatul emis de Organizația PSD Vulcan.

Și liderul PSD Vulcan, Gheorghe Ile, primarul localității s-a arătat pe de o parte dezamăgit de gestul de pe acum foștilor săi colegi, dar pe de altă parte, s-a declarat onorat de încrederea majorității categorice a membrilor PSD și de mesajul de continuitate primit de la aceștia. ”Îi salut pe toți colegii mei din PSD Vulcan, pe toți simpatizanții noștri precum și pe toți aceia care ne critică în mod just și constructiv. Le mulțumesc colegilor mei care și-au reconfirmat ieri dorința de a continua împreună ceea ce am început. Așa cum mulți dintre cei prezenți la întrunirea de ieri au remarcat, într-o atmosferă de normalitate, de dialog civilizat bazat pe respect reciproc, putem lua întotdeauna deciziile corecte față de organizația noastră și față de cetățenii care în continuare văd în noi singura opțiune electorală. Dumnezeu să ne ocrotească pe toți și să ne îndrume pașii în mod înțelept”, a declarat Gheorghe Ile, președintele PSD Vulcan.

Tot în cadrul acestei ședințe au fost discutate măsurile legale care se impun pentru înlocuirea celor 4 consilieri locali care au demisionat din forul legislativ local, cu următorii supleanți de pe listele cu care PSD a participat în alegerile locale din 2016. Primarul Gheorghe Ile spune că, în viitoarea ședință a Consiliului local aceștia urmează să fie validați, iar membrii Consiliului local vor fi invitați, potrivit legii, să desemneze prin vot, un nou viceprimar.