Numărul persoanelor infectate cu COVID-19 a ajuns la 260

Home Stiri la zi Numărul persoanelor infectate cu COVID-19 a ajuns la 260
Numărul persoanelor infectate cu COVID-19 a ajuns la 260

În judeţul Hunedoara, conform celei de-a doua raportări a zilei de 18 martie 2020 a Grupului de Comunicare Strategică, se află în izolare 802 persoane, iar în carantină sunt 45 de persoane. Numărul persoane confirmate cu infecţie COVID-19 este 23, din care 7 au fost externate.

La nivel naţional situaţia este următoarea:
De la începutul crizei epidemiologice au fost confirmate 260 de cazuri de persoane infectate cu virusul COVID – 19 (coronavirus). Dintre cei 260 de cetățeni care au contactat virusul, 19 sunt declarați vindecați și au fost externați. 
De la ultima informare, au fost confirmate 14 cazuri noi, după cum urmează: 7 în București, 3 în Brașov, 2 în Constanța, câte unul în Maramureș și Dolj.

Toate persoanele nou confirmate pozitiv la COVID-19 sunt fie contacți ale unor cazuri pozitive, fie persoane aflate în carantină. Pacienții nou confirmați au vârsta cuprinsă între 2 ani și 57 de ani.

Pe teritoriul României, în carantină instituționalizată sunt 3.510 persoane pentru care se efectuează verificări pentru a depista dacă au contactat virusul COVID – 19 (coronavirus). Alte 26.545 persoane sunt în izolare la domiciliu și se află sub monitorizare medicală.

Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 4.670 de teste. Dintre acestea, 4.410 au fost cu rezultat negativ, adică persoanele de la care au fost prelevate mostrele analizate nu sunt infectate cu COVID-19. Testele au fost prelucrate în 8 unități sanitare din București, Cluj-Napoca, Timișoara, Craiova, Iași și Constanța, inclusiv la Institutul Cantacuzino.

În stocul unităților sanitare care realizează diagnosticarea se află în acest moment 3.746 teste de diagnosticare moleculară (Real Time PCR). Menționăm că SC Unifarm SA achiziționează și distribuie în permanență către unitățile sanitare, pe bază de comandă, teste de diagnostic.

Până în prezent, prin structurile abilitate ale MAI au fost întocmite 51 de dosare penale, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de zădărnicirea combaterii bolilor, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 352 alin. 1 Cod Penal.

De asemenea, inspectorii sanitari din cadrul direcțiilor de sănătate publică au aplicat amenzi în valoare de 1.835.000 lei unui număr de 120 persoane pentru nerespectarea măsurii autoizolării.