Primarul municipiului Lupeni arată că, fondurile necesare pentru efectuarea acestor echipamente medicale pot fi direcționate de la Bugetul local, numai în contextul reducerii și chiar renunțării la unele acțiuni programate pentru anul 2020, respectiv prin renunțarea la unele investiții aprobate pentru anul în curs, din următoarele tipuri de lucrări:
- Reabilitare și modernizare infrastructură rutieră (parțial );
- Amenajare și modernizare parcări (parțial );
- Amenajare zonă promenadă Brăița;
- Achiziționare mobilier parcuri;
- Anvelopare bloc E4;
- Achiziționare ghirlande;
- Realizarea de diverse studii și documentații pentru proiecte viitoare;
- Reparații parcuri și amenajare zone verzi.
De asemenea, o parte din bani ar urma să fie obținuți prin reducerea cheltuielilor de funcționare ale aparatului administrativ, precum și renunțarea la o serie de evenimente culturale și sportive programate în anul 2020.
”Față de toate aceste propuneri, al lansat în dezbaterea publică a cetățenilor aceste propuneri, rugându-i să ne transmită punctele de vedere în cel mai scurt timp, pentru a putea lua, rapid, o decizie corectă. Ne aflăm într-un punct în care avem datoria să gestionăm împreună o criză sanitară majoră și tocmai de aceea, tot împreună trebuie să luăm deciziile cele mai bune pentru comunitatea noastră și invit cetățenii să ne fie alături și de această dată, cu responsabilitate și înțelegere”, a mai spus primarul municipiului Lupeni, Lucian Resmeriță.