Exemplu de credință, umanitate și responsabilitate, de Sfintele Paști, la Lupeni

Home Stiri la zi Exemplu de credință, umanitate și responsabilitate, de Sfintele Paști, la Lupeni
Exemplu de credință, umanitate și responsabilitate, de Sfintele Paști, la Lupeni

Nu mai puțin de 250 de voluntari s-au alăturat eforturilor făcute de preoții din Parohiile ortodoxe ale municipiului Lupeni și de conducerea Primăriei municipiului Lupeni, pentru ca, la sărbătorile pascale, de pe masa niciunui creștin ortodox din această localitate să nu lipsească Sfintele Paști, așa cum tot acești inimoși oameni de bine au fost cei care au împărțit în noaptea Învierii, Lumina sfântă la casele oamenilor și au răspuns mesajului creștin ”Hristos a Înviat !”, cu replica plină de credință ”Adevărat a Înviat !”

Astfel, pandemia epidemiologică nu a putut pune stavilă credinței și datinilor acesteia, care chiar și în condiții de izolare și distanțare socială, a adus inimile oamenilor laolaltă iar casele fiecărui dreptcredincios s-au transformat în tot atâtea biserici și catedrale. Slujba de Înviere, dar și celelalte liturghii premergătoare acesteia, precum și liturghiile din Săptămâna Luminată, ținute cu aceeași emoție și bucurie de preoți, au pătruns în casele oamenilor prin intermediul televizoarelor și aparatelor de radio, al computerelor, tabletelor sau telefoanelor, care au adus, de această dată, tehnologia în slujba lui Dumnezeu.

Tot pentru a veni în sprijinul oamenilor, voluntarii Crucii Roșii din municipiul Lupeni au derulat, în Săptămâna Patimilor una din cele mai mari acțiuni umanitare desfășurate sub genericul ”Unitate prin Umanitate” reușind, grație unui considerabil gest de solidaritate al locuitorilor din Lupeni și, mai ales, al celor cu dare de mână, să ofere pachete cu produse specifice sărbătorilor pascale pentru nu mai puțin de 1700 de familii nevoiașe din această localitate. ”Peste 6 tone de alimente au fost distribuite de 100 de voluntari ai subfilialei Lupeni a Crucii Roșii către peste 1700 de familii (familii cu copii sau familii de vârstnici) ca urmare a campaniei umanitare inițiată și coordonată de către domnul primar Lucian Resmeriță. Sute de oameni, de organizații, de firme ș.a.m.d. au răspuns apelului la solidaritate lansat de primarul nostru și au făcut posibil acest demers, arătând totodată că în vremuri dificile putem fi uniți. Mulțumim în special domnului Primar Lucian Resmeriță, domnului Viceprimar Iacob Mesaroș, domnului Emil Ilie Părău și domnului Constantin Dicu, pentru donațiile financiare făcute către Crucea Roșie”, arată, într-o postare pe pagina proprie de socializare, reprezentanții Subfilialei de Cruce Roșie din Lupeni.

Într-un efort similar al voluntarilor care s-au alăturat Parohiilor Ortodoxe de la Lupeni, care au renunțat la propriile preocupări premergătoare Sfintelor Sărbători ale Paștelui, răspunzând invitației lansate de primarul Lucian Resmeriță și de slujitorii bisericilor ortodoxe din Lupeni, în casele tuturor credincioșilor din Lupeni au ajuns, la timp pentru a celebra Învierea Domnului, atât Sfintele Paști, cât și Lumina sfântă.

Toată această interacțiune de la distanță a membrilor comunității locale din Lupeni demonstrează, o dată în plus, că acolo unde între cetățeni și autorități există încredere, iar acolo unde legătura între oameni și Biserică este una de credință și respect reciproc, nici măcar molima nu poate sta în calea bucuriei oamenilor într-un moment considerat drept cea mai importantă zi a întregii creștinătăți: Învierea Domnului.

Cu aceeași convingere, în Vinerea Patimilor, pe ”Golgota” de la Straja a urcat, chiar dacă într-o procesiune atipică, solitară, a Drumului Crucii, în chip simbolic, pentru al 21-lea an consecutiv, Crucea Mântuitorului de la Schitul Straja.

Impresionat de modul în care cetățenii din Lupeni au răspuns recomandărilor autorităților locale și centrale, dar și felului în care au înțeles să marcheze anul acesta, prin credință, solidaritate și responsabilitate, marea sărbătoare a creștinătății, primarul Lucian Resmeriță le mulțumește acum tuturor concetățenilor săi, de atitudinea cărora se simte, cu adevărat, mândru. ”Doresc să le mulțumesc cetățenilor municipiului Lupeni pentru că au înțeles rațiunea necesității distanțării sociale, chiar și în acest moment de mare sărbătoare creștină, acționând ca atare. Doresc să le mulțumesc voluntarilor care au făcut un adevărat tur de forță pentru a distribui, mai întâi, pachetele cu donații de la Crucea Roșie, mai apoi Sfintele Paști și într-un final Lumina Învierii lui Hristos. Doresc să le mulțumesc celor de la Crucea Roșie și tuturor celor care au venit în sprijinul acestora, într-un gest de solidaritate și umanitate fără precedent. În toate aceste zile, văzând puterea de sacrificiu a cetățenilor, puterea credinței oamenilor și dorința tuturor de a marca, anul acesta, sărbătorile pascale, cu credință însoțită de solidaritate, de umanitate și de responsabilitate, m-am simțit cu adevărat mândru că fac parte din această atât de frumoasă și unită familie a lupenenilor. Vă mulțumesc, tuturor și vă doresc ca bunul Dumnezeu să vă răsplătească cu sănătate, cu fericire, cu prosperitate și pace ! Tuturor, vă aduc astăzi, cu și mai mare bucurie, vestea că: Hristos a Înviat !”, a declarat primarul Lucian Resmeriță.