Măsurători topografice în cetatea dacică de la Bănița

Home Reportaj Măsurători topografice în cetatea dacică de la Bănița
Măsurători topografice în cetatea dacică de la Bănița

Printre siturile cetăților dacice preluate în administrare de către Consiliul județean Hunedoara se numără și Cetatea dacică de la Bănița. Aceasta, aflată în componența ansamblului de fortificații dacice, înscris în lista patrimoniului mondial UNESCO, este situată la peste 900 de metri altitudine, pe Dealul Bolii, la intrarea în municipiul Petroșani.

Zilele trecute, topografii din cadrul serviciului tehnic de specialitate al CJH au efectuat și aici măsurătorile necesare în vederea preluării perimetrului aferent sitului arheologic de la Bănița. Aceștia au constat, cu acest prilej, că urcușul anevoios face dificil accesul în cetate. Pe terasele superioare, se mai văd urmele singurelor săpături realizate în anii 60, iar blocuri de piatră fasonată, rostogolite pe pantele abrupte, sunt acoperite de lăstăriș.

În aceste condiții, misiunea topografului și a echipei de la Consiliul Județean Hunedoara a fost una grea. Mulțumim celor doi salvatori montani de la Serviciul Public Salvamont Hunedoara, care ne-au fost alături și ne-au însoțit pe tot traseul.

Din Cetatea dacică a Băniței se deschide însă o excelentă panoramă spre Munții Parâng și spre Munții Retezat, semn că de aici, dacii puteau controla tot tranzitul spre Valea Jiului și spre Țara Hațegului, iar viitorii turiști se vor putea bucura de o panoramă de excepție asupra regiunii Văii Jiului și a Munților Parâng.