Au început lucrările pentru amenajarea a 5 noi parcări în cartierul Aeroport din Petroșani

Home Administrație Au început lucrările pentru amenajarea a 5 noi parcări în cartierul Aeroport din Petroșani
Au început lucrările pentru amenajarea a 5 noi parcări în cartierul Aeroport din Petroșani

În cel mult un an, în cartierul Aeroport din Petroșani vor fi amenajate 5 noi locuri de parcare, pe o suprafață totală de aproape 5.000 de metri pătrați. Lucrările cuprinse în acest nou proiect de investiții au demarat efectiv marți, 26 mai, în prezența reprezentanților administrației locale și ai constructorului, dar și a primarului Tiberiu Iacob Ridzi.

Acesta spune că în cadrul acestui amplu proiect de reabilitare a infrastructurii rutiere din cartierul Aeroport sunt cuprinse și o serie de lucrări adiacente care au ca scop reabilitarea infrastructurii pietonale. În fapt, proiectul prevede amenajarea unei parcări între strada Avram Iancu bl.3 și strada Aleea Poporului bl.2, o altă parcare pe Bulevardul 1 Decembrie 1918, între blocul nr.101 și blocul nr.103, o alta pe strada Saturn, una pe strada Aviatorilor în zona blocului nr.30 și încă una pe strada Aviatorilor în zona blocului nr.19. ”Pe lângă amenajarea corespunzătoare a locurilor de parcare, în proiect am prevăzut de asemenea lucrări de modernizare a unor alei de acces pentru autovehicule din strada principală către noile locuri de parcare. Vor fin montate de asemenea borduri mari, borduri mici și vor fi amenajate, de asemenea, trotuarele de acces în aceste parcări. Cele cinci parcări vor deservi unele obiective de interes public din municipiul Petroșani, care funcționează în vecinătatea acestora, dar și populația rezidentă”, a declarat primarul Tiberiu Iacob Ridzi.

Pentru realizarea acestui proiect de investiții publice, municipalitatea din Petroșani a alocat un buget total de 795.016, 85 de lei.