Charlie Ottley prezintă la BCC, în luna iunie, Destinația Ecoturistică Țara Hațegului – Retezat

Home Reportaj Charlie Ottley prezintă la BCC, în luna iunie, Destinația Ecoturistică Țara Hațegului – Retezat
Charlie Ottley prezintă la BCC, în luna iunie, Destinația Ecoturistică Țara Hațegului – Retezat

Celebrul realizator al reportajelor despre România, reunite sub genericul ”Wild Carpathia”, Charlie Ottley a fost invitat al Asociației pentru Ecoturism Țara Hațegului-Retezat, pentru a realiza unul din episoadele renumitelor sale reportaje de promovare a țării noastre. Filmul va fi prezentat, pe parcursul lunii iunie 2020 de apreciatul canal de televiziune BBC în întreaga Europă, dar și în America de Nord și Orientul Mijlociu, audiența fiind estimată la peste 400 de milioane de persoane.

Reprezentanții Asociației pentru Ecoturism Țara Hațegului-Retezat au luat decizia de a colabora cu Charlie Ottley, după ce din pricina pandemiei de coronavirus, o serie de participări la târgurile internaționale de turism au fost anulate, fondurile aferente acestora putând fi astfel dirijate pentru producția unora din cele 43 de clipuri video pentru promovarea unui număr de 7 regiuni turistice ale României, care vor rula pe BBC World News, sub genericul ”Descoperă EcoRomânia!”

”Ceea ce facem noi se pliază pe ideea de Românie pe care Charlie vrea să o promoveze în afară. La vremea aceea nu ne-am gândit că se va contura acest proiect și că va ajunge această campanie pe BBC World News. Ideea a apărut în perioada pandemiei de coronavirus. Și, iată că, și această perioadă a fost benefică pentru noi și pentru promovarea acestor zone absolut minunate. Charlie s-a gândit că este o idee bună să promoveze România, o țară în care el crede și pe care o iubește extraordinar, înaintea altor țări. Documentarul a fost realizat destul de rapid, iar scopul campaniei este de a promova România pentru sezonul turistic următor. Este important să nu pierdem startul, pentru că puține țări și-au dat seama că este foarte important să promovezi zone nu foarte cunoscute din lume. Contextul actual, în care suntem obligați să respectăm mai multe reguli sanitare impuse ca urmare a pandemiei de coronavirus, i-a determinat pe mulți să își reconfigureze cumva traseul pentru vacanțele următoare”, a declarat Anca Rusu, președintele Asociației pentru Ecoturism Țara Hațegului-Retezat, într-un interviu acordat presei de profil din România.

Grație acestui proiect, sute de milioane de oameni din Europa, America de Nord și Orientul Mijlociu vor avea posibilitatea să cunoască frumusețile deosebite ale uneia dintre cele mai frumoase regiuni ale României, Țara Hațegului și, în general, județul Hunedoara, prin destinațiile cele mai spectaculoase ale acesteia, de la Parcul Național Retezat la bisericile de piatră sau de la vestigiile daco-romane vechi de mai bine de două milenii până la tentațiile culinare specifice zonei. Inițiatorii acestui proiect sunt convinși că imaginile spectaculoase realizate de echipa jurnalistului britanic Charlie Ottley vor convinge foarte mulți turiști din întreaga lume să-și includă în planurile lor de vacanță și județul Hunedoara.

sursa foto: Destinația Ecoturistică Țara Hațegului-Retezat