S-a redeschis DN66A în zona afectată de inundații de la Valea de Brazi – Câmpu lui Neag

Home Stiri la zi S-a redeschis DN66A în zona afectată de inundații de la Valea de Brazi – Câmpu lui Neag
S-a redeschis DN66A în zona afectată de inundații de la Valea de Brazi – Câmpu lui Neag

Echipele de intervenție ale Sucursalei Drumuri Naționale din Deva au lucrat fără pauză în ultimele două zile, pentru a reface porțiunea distrusă de viiturile din 26 iunie, pe DN 66 A în zona Valea de Brazi.

Astfel, în cursul zilei de duminică, 28 iunie, circulația rutieră pe DN 66A a fost reluată, în zona podului de la Valea de Brazi, unde au fost realizate lucrări provizorii, de refacere a infrastructurii rutiere, circulându-se însă doar cu restricții, pe un singur sens.

Drumarii atrag atenția că pe unele porțiuni de pe sectorul Câmpu lui Neag și Cerna Sat, carosabilul este încă afectat de viitură și recomandă participanților la trafic, care utilizează acest sector de drum, să manifeste prudență și maximă atenție, să circule cu viteză redusă și să respecte indicatoarele de semnalizare întâlnite.