Statul român, așa cum îl cunosc toți românii, s-a născut odată cu semnarea ”Tratatului de la Trianon”, la 4 iunie 1920. La 100 de ani distanță, evenimentul a fost rememorat în Valea Jiului, la doar câteva sute de metri de locul în care se afla, în Defileul Jiului, granița ce despărțea România antebelică de Imperiul...
Două tronsoane de drum din Ținutul Pădurenilor intră în modernizare
Consiliul județean Hunedoara a demarat un proiect de investiții care vizează modernizarea a două tronsoane ale drumului județean DJ 687J Hunedoara-Boș-Groș-Cerbăl-Socet-Feregi, în cadrul unui program care vizează și reabilitarea unor drumuri din Ținutul Pădurenilor. În aceste zile s-a dat și ordinul de începere al lucrărilor iar joi, 4 iunie 2020, președintele Consiliului Județean Hunedoara, Mircea Flaviu...
Lucrări de asfaltare pe strada 9 Mai din municipiul Lupeni
Drept răspuns la unele aspecte semnalate de cetățeni care locuiesc în zonele mărginașe ale municipiului Lupeni sau în zonele cu case situate pe dealurile din zona centrală a localității, Primăria municipiului Lupeni încearcă, pe cât posibil, în limita bugetului pe care-l are la dispoziție, să ”atace” și o serie de lucrări care vizează reabilitarea infrastructurii...
Restricții de apă vineri, 5 iunie, la Vulcan
Apa Serv Valea Jiului S.A. Petroşani anunţă restricţii în furnizarea apei potabile pentru vineri, 5.06.2020, în municipiul Vulcan – între orele 9:00 – 13:00. Zonele afectate: str. Valea Arsului și Dâmbovița. Motivul restricției: remediere pierdere str. Valea Arsului. Relații suplimentare pot fi obținute la Dispecerat, tel. 0254/543.144 și 0254/541861. Apa Serv Valea Jiului S.A. Petroşani îşi cere scuze pentru...
Zilele Culturii Maghiare din Valea Jiului, în on-line din 5 până în 7 iunie 2020
Sunt deja ani buni de când, în comunitatea maghiară din Valea Jiului se desfășoară, la început de iunie, ”Zilele Culturii Maghiare în Valea Jiului”. Evenimentul care, în opinia liderului UDMR Petroșani, Csaba Kutasi, își propune să aducă în fața întregii comunități a Văii Jiului tradițiile folclorice, culturale și culinare ale maghiarilor, se bucură de aprecierea meritată...
Șeful de promoție al Liceului Tehnologic ”Dimitrie Leonida”, laureat al Premiului ”Margareta Dima”
Potrivit tradiției, șeful de promoție al absolvenților Liceului Tehnologic ”Dimitrie Leonida” din Petroșani este recompensat și de către Asociația ”Information&Quality Education” din Petroșani cu un premiu special, conferit în memoria celei care a fost profesorul Margareta Dima. Reprezentanții asociației informează că anul acesta premiul“Margareta Dima” merge la MĂLINA ONISIM BENIAMIN din clasa a XII-a A, elev al Liceului Tehnologic...
Lucrările pentru modernizarea rețelelor de apă și canalizare de la Petroșani se apropie de finalizare
Primele contracte de lucrări din cadrul proiectului implementat de Apa Serv Valea Jiului, care are în vedere ”Modernizarea rețelelor de apă și canalizare din regiunea Valea Jiului” prin intermediul fondurilor europene accesate de operatorul regional al acestor servicii de utilitate publică, se apropie de finalizare. Este vorba despre contractele care au vizat schimbarea rețelelor de...
Autoritățile promit ”reparații masive” pe drumul național 7A Petrila-Obârșia Lotrului
De câteva zile bune, drumarii din cadrul Direcției Regionale de Drumuri Timișoara, acționează pe porțiunea din județul Hunedoara a DN 7A Petrila-Obârșia Lotrului-Voineasa, respectiv pe sectorul de drum din Cheile Jiețului și până dincolo de Mănăstirea Jieț, la limita cu județul Vâlcea. Drumul, considerat unul de impact turistic, având în vedere că leagă Valea Jiului...
Măști de protecție gratuite, la Petroșani
Primăria municipiului Petroșani a început de miercuri, 3 iunie 2020, distribuirea de măști de protecție sanitară, pentru persoanele aflate în dificultate de pe raza localității. Primarul municipiului Petroșani, Tiberiu Iacob Ridzi spune că beneficiarii acestor măști sunt persoane cu venit minim garantat, beneficiari de cantină socială, beneficiari de alocație pentru susținerea familiei, pensionari și reprezentanți...
”Mina” / O poezie de Ioan Alexandru Tătar
Dragul meu, te caut și te-aștept, când noaptea deja, brusc, s-a ivit și cuvântul tău, încă mi se zbate-n piept, și chipul tău în adâncuri s-a topit… Te-aștept, înfrigurată și, iată, deasupra minei, noaptea s-a lăsat, și timpul, nemilos, azi dintr-odată, s-a oprit și el, înlăcrimat… Când m-ai sărutat, cu emoție, plecând, privindu-i...
Noi proiecte pentru Valea Jiului vor fi incluse în Strategia de Dezvoltare a județului Hunedoara
Mai multe proiecte de dezvoltare a infrastructurii din Valea Jiului, pe care Consiliul județean Hunedoara și-a propus să le dezvolte pentru această regiune urmează să fie incluse în Strategia de Dezvoltare a Județului Hunedoara. Potrivit administratorului public al județului, Costel Avram, este vorba despre unele investiții aflate deja în curs de implementare sau pentru care se...
La Lupeni se lucrează intens la modernizarea Cinematografului ”Cultural”
Începute de curând, lucrările de modernizare și refuncționalizare a Cinematografului ”Cultural” din municipiul Lupeni, se desfășoară conform graficului. Firma care execută acest important proiect edilitar al municipalității din Lupeni, implementat prin intermediul Companiei Naționale de Investiții, au la dispoziție un buget de 7 milioane de lei pentru a face tot ceea ce trebuie ca vechea...
Cristian Resmeriță: ”Rușine PNL ! Premierul Orban anunță că nu se majorează pensiile conform legii”
În opinia senatorului PSD Cristian Resmeriță, partidul aflat în prezent la putere, PNL, prin liderii săi, demonstrează zi de zi că nu doar că nu sunt preocupați de problemele reale ale românilor, dar prin deciziile pe care le iau, la nivel guvernamental, se dovedesc a fi de fapt împotriva românilor. În argumentarea afirmației sale, senatorul...
Pensionarii din Valea Jiului cer respectarea legii privind majorarea punctului de pensie și amenință cu proteste
Dezbaterile din spațiul public și temerile tot mai mari că valoarea punctului de pensie nu va fi majorată de la 1 septembrie 2020 cu 40%, așa cum prevede Legea 127/2019, i-au determinat și pe reprezentanții pensionarilor din Valea Jiului să ia atitudine. Astfel, printr-o scrisoare deschisă adresată miniștrilor Muncii și al Finanțelor, Primului Ministru și...
Reluarea examenelor pentru permisele auto, doar în condiții fără risc în județul Hunedoara
Potrivit documentului, începând de astăzi, 2 iunie 2020, a fost reluată susținerea probei practice a examenului pentru obţinerea permisului de conducere, cu respectarea unor măsuri de protecție față de posibila infecție cu noul coronavirus, atât a candidaților cât și a examinatorilor și a personalului. În acest sens, Instituția Prefectului județului Hunedoara a definitivat “PLANUL DE...
COVID-19 / Cazurile noi de infectare scad spre puțin peste 100 pe zi
Până astăzi, 2 iunie, pe teritoriul României, au fost confirmate 19.517 de cazuri de persoane infectate cu virusul COVID – 19 (coronavirus), din care 633 sunt consemnate la nivelul județului Hunedoara. De la ultima informare transmisă de Grupul de Comunicare Strategică, au fost înregistrate alte 119 noi cazuri de îmbolnăvire. Totodată, până acum, 1279 persoane...
Senatorul Cristian Resmeriță cere demiterea Guvernului Orban care dorește renunțarea definitivă la energia pe cărbune
”Mi-e rușine că România are un astfel de Guvern !, a exclamat senatorul Cristian Resmeriță, în urma declarației explicite a Primului Ministru Ludovic Orban, făcută luni, 1 iunie 2020, la un post de televiziune, prin care acesta spune că ”România trebuie să renunțe la energia produsă pe cărbune”. În opinia senatorului social-democrat, o astfel de...
Asociația Valea Jiului Implicată și Greenpeace România propun un experiment de pictură murală / street art pentru clădirile din Valea Jiului
Coaliția Valea Jiului Implicată și Fundația Greenpeace România anunță debutul proiectului de pictură murală / street art în Valea Jiului. Proiectul demarează cu sesiuni de consultări online cu artistul IRLO/NOM în vederea realizării unei picturi murale care va transpune povestea spusă de seniorii (3 iunie, ora 17:00), juniorii (4 iunie, ora 17:00) și reprezentanții mediului...
Se reiau audiențele la nivelul Consiliului Județean Hunedoara
Începând de marți, 2 iunie 2020, au fost reluate audiențele la nivelul Consiliului Județean Hunedoara. Marți, între orele 9-12, audiențele sunt susținute la sediul instituției de către președintele Consiliului Județean Hunedoara, Mircea Flaviu Bobora. De asemenea, la sediul CJ Hunedoara programul de audiențe este susținut și de ceilalți membri ai echipei de conducere, după cum urmează:...
Sprijin financiar de 560.000 lei pentru tineri sportivi și artiști în cadrul Programului MOL de promovare a talentelor
MOL România și Fundația Pentru Comunitate au lansat cea de-a 15-a ediție a Programului MOL de promovare a talentelor. Programul este organizat pe bază de concurs de proiecte și oferă sprijin financiar în valoare totală de 560.000 de lei pentru continuarea activității și susținerea performanței tinerilor sportivi și artiști cu rezultate foarte bune. Proiectele se înregistrează...
1 Iunie, ziua faptelor bune pentru tinerii voluntari IMPACT ai Fundației Noi Orizonturi
Inegalitatea de șanse la educație este una dintre problemele fundamentale cu care se confruntă sistemul de învățământ preuniversitar din România. 4 din 10 copii din România au părinți în şomaj sau cu venituri mici, ceea ce se traduce în condiţii de locuit precare, îngrijirea inadecvată a sănătăţii şi bariere în accesul la învăţământ, cultură, sport...
COVID-19 / Peste două treimi din bolnavii de coronavirus din România s-au vindecat
Până astăzi, 1 iunie, pe teritoriul României, au fost confirmate 19.398 de cazuri de persoane infectate cu virusul COVID – 19 (coronavirus), dintre care 632 sunt consemnate la nivelul județului Hunedoara. De la ultima informare transmisă de Grupul de Comunicare Strategică, au fost înregistrate alte 141 de noi cazuri de îmbolnăvire. Totodată, până acum, 1270...
Ambulatoriul de specialitate al Spitalului Județean de Urgență din Deva s-a deschis în totalitate
Noul management al Spitalului Județean de Urgență din Deva, format din dr. Emil Stoica Mariș – manager interimar și dr. Lucian Ștefan Miron – director medical interimar, a reușit în timp record să ia toate măsurile necesare pentru redeschiderea Ambulatoriului de specialitate în totalitate, în condiții de siguranță sanitare ridicate. Biroul de presă al CJH...