Alte 4 străzi din Colonia Petroșaniului vor avea asfalt

Home Administrație Alte 4 străzi din Colonia Petroșaniului vor avea asfalt
Alte 4 străzi din Colonia Petroșaniului vor avea asfalt

Alte 4 străzi din cartierul Colonie din municipiul Petroșani vor fi modernizare. În acest scop, Primăria municipiului Petroșani a semnat deja contractul de proiectare, iar o echipă mixtă formată din reprezentanți ai administrației locale și ai firmei de proiectare au fost, zilele trecute, în teren, pentru a puncta principalele obiective ale acestui proiect, dar și pentru a vedea care sunt solicitările cetățenilor în legătură cu acest proiect.

”Am făcut o vizită în teren, în cartierul Colonie, deoarece s-a semnat contractul de proiectare pentru străzile Aurel Vlaicu, Jiului, Circa Pompieri, Sarmizegetusa și Miorița. Vom turna covor de asfalt pe toate aceste străzi și vom face și alte lucrări de amenajare necesare. Am vorbit și cu cetățenii, pentru că vrem să prindem în acest proiect și cerințele dumnealor cu privire la acest obiectiv de investiții. Ne dorim drumuri bune peste tot în municipiul Petroșani și vom acționa în această direcție”, a declarat primarul Tiberiu Iacob Ridzi.