Primăria municipiului Lupeni demarează noi investiții edilitare în cartierul Ștefan

Home Administrație Primăria municipiului Lupeni demarează noi investiții edilitare în cartierul Ștefan
Primăria municipiului Lupeni demarează noi investiții edilitare în cartierul Ștefan

Cartierul Ștefan din municipiul Lupeni este nu doar cel mai vechi din localitate, dar vechea colonie minerească găzduiește și astăzi circa 500 de cetățeni ai municipiului Lupeni. Aceștia, la fel ca și cetățenii din celelalte cartiere ale Lupeniului, se află în atenția edililor în ceea ce privește Planul de Investiții Publice.

Primarul municipiului Lupeni, Lucian Resmeriță spune că, după ce în anii precedenți, în acest cartier a fost asfaltat pentru prima oară în istoria drumul de acces și strada principală, anul acesta a consemnat deja o nouă investiție majoră: introducerea în cartierul Ștefan a rețelelor publice de apă potabilă și canalizare. Lucrările la acest proiect sunt în plină desfășurare, iar cei care implementează acest proiect dau asigurări că, acolo unde vor fi făcute săpături pentru introducerea conductelor noi, infrastructura de transport rutier și pietonal va fi refăcută în întregime.

În altă ordine de idei, după consultările pe care le-a avut cu cetățenii care locuiesc în cartierul Ștefan, primarul municipiului Lupeni, Lucian Resmeriță spune că va solicita, la rectificarea bugetară preconizată să fie realizată în cursul lunii iulie 2020 în Consiliul local, alocarea sumelor necesare pentru realizarea unor obiective de interes public solicitate de cetățenii de aici. ”Din discuțiile pe care le-am avut și le avem permanent cu cetățenii, am luat act de dorința locuitorilor din cartierul Ștefan, unde avem mulți tineri dar și familii cu copii și persoane vârstnice, și vom demara un proiect care vizează construirea unui teren de sport și un alt proiect care vizează amenajarea unui parc, dotat cu bănci de odihnă și loc de joacă pentru copii. Cred că argumentul locuitorilor din acest cartier, care mi-au spus că locuiesc într-o zonă care se află destul de departe de parcurile publice pe care noi deja le avem configurate în zona centrală a municipiului, cât și de terenurile de sport, justifică pe deplin investițiile în această direcție pe care ni le propunem să le realizăm încă din acest an. Voi propune Consiliului local al municipiului Lupeni, la rectificarea bugetară din luna iulie 2020 alocarea sumelor de bani necesare pentru realizarea acestor proiecte edilitare și eu cred că în 3-4 luni vor reuși să și punem în practică această dorință a cetățenilor din cartierul Ștefan”, a declarat Lucian Resmeriță, primarul municipiului Lupeni.