La Uricani unele investiții vizează să se facă lumină, dar nu oricum !

Home Administrație La Uricani unele investiții vizează să se facă lumină, dar nu oricum !
La Uricani unele investiții vizează să se facă lumină, dar nu oricum !

”Să se facă lumină !” nu este doar esența unui precept biblic în orașul Uricani, ci și una din preocupările majore ale autorităților administrației locale în materie de iluminat public stradal. Iar primarul orașului Uricani, Dănuț Buhăescu, împreună cu echipa sa de la Primărie, și-au propus încă din faza de elaborare a proiectului privind modernizarea iluminatului public din orașul Uricani ca acesta să se facă în ton cu tendințele arhitectonice moderne privind iluminatul stradal.

Proiectul administrației locale de la Uricani în acest domeniu vizează tot orașul. Primele lucrări au și fost deja finalizate, iar imaginile pe care vi le prezentăm și noi, realizate de Fănică Nechițelea, sunt în măsură să reflecte faptul că în parcurile din Uricani, noile lampadare nu dau doar lumină ci ”îmbracă” în chip frumos, arhitectura acestor atât de apreciate locuri publice, spre admirația cetățenilor orașului, dar și a celor care, în drumul lor spre Retezat, se opresc aici.

”Am început reabilitarea sistemului de iluminat public în parcul de pe Aleea Plopilor, am finalizat montarea noilor stâlpi ornamentali și în parcul de la Poștă, pe Aleea Teilor și Aleea Brazilor, în parcul de pe faleza Jiului pe partea cu DN 66A, între cele două poduri. După cum este lesne de observat, au fost plantați stâlpi noi, cu un aspect deosebit, iar alimentarea corpurilor de iluminat este realizată printr-o rețea electrică subterană, ceea ce ne permite să eliminăm, și aspectul atât de inestetic al cablurilor agățate pe stâlpi”, spune primarul Dănuț Buhăescu.

Proiectul privind reabilitarea iluminatului public în orașul Uricani vizează și principalele străzi din zona urbană, unde vor fi montați de asemenea, stâlpi de iluminat noi, cu aspect arhitectonic modern și alimentare subterană. Deja lucrările au început pe Bulevardul Republicii, iar primarul Dănuț Buhăescu spune că programul de modernizare a iluminatului public va continua, urmând să fie acoperite toate zonele din oraș.