Se redeschid de la 1 august, spațiile expoziționale ale Muzeului Civilizației Dacice și Romane

Home Cultură Se redeschid de la 1 august, spațiile expoziționale ale Muzeului Civilizației Dacice și Romane

Muzeul Civilizației Dacice și Romane din Deva informează că, începând cu data de 1 august 2020, vor fi redeschise spre vizitare și celelalte spații expoziționale ale instituției, de pe raza județului Hunedoara, care au fost închise ca urmare a deciziilor luate de autorități în contextul stării de urgență sanitară.

Astfel, după ce într-o primă etapă au fost deschise siturile MCDR de la Sarmizegetursa Regia,  Ulpia Traia Sarmizegetusa și Ansamblul memorial de la Țebea, începând cu data de 1 august își vor redeschide porțile și Palatul Magna Curia, Expoziția de Istorie Locală și Etnografie Brad precum și Complexul Memorial Aurel Vlaicu. 

Programul de vizitare al acestor obiective este următorul:

– Palatul Magna Curia – sediul Muzeului Civilizaţiei Dacice şi Romane din Deva, între orele 10.00-18.00, de marți până duminică inclusiv; prețul biletului este de 4,00 lei – elevi, studenți, pensionari și persoane adulte cu handicap mediu și ușor; 20,00 – lei adulți; copilul cu handicap precum și persoana care îl însoțește beneficiază de gratuitate; adultul cu handicap grav sau accentuat, precum și persoana care îl însoțește beneficiază de gratuitate.

– Expoziția de Istorie Locală și Etnografie Brad între orele 10.00-18.00, de marți până duminică inclusiv; prețul biletului este de 2,00 lei – elevi, studenți, pensionari și persoane adulte cu handicap mediu și ușor; 10,00 lei – adulți; copilul cu handicap precum și persoana care îl însoțește beneficiază de gratuitate; adultul cu handicap grav sau accentuat, precum și persoana care îl însoțește beneficiază de gratuitate.

– Complexul Memorial Aurel Vlaicu între orele 10.00-18.00, de marți până duminică inclusiv; prețul biletului este de 2,00 lei – elevi, studenți, pensionari și persoane adulte cu handicap mediu și ușor; 10,00 lei – adulți; copilul cu handicap precum și persoana care îl însoțește beneficiază de gratuitate; adultul cu handicap grav sau accentuat, precum și persoana care îl însoțește beneficiază de gratuitate.

Reprezentanții MCDR Deva informează însă că turiștii care vizitează aceste obiective sunt invitați să respecte o serie de reguli în vederea protejării sănătății vizitatorilor și a personalului Muzeului Civilizaţiei Dacice şi Romane din Deva, în contextul pandemiei Covid 19, după cum urmează:

a) accesul publicului va fi permis numai în condițiile purtării măștii (medicală/non-medicală) pe toată durata vizitei în muzeu. Pentru a oferi o protecție eficace, masca trebuie să acopere gura și nasul;
b) au fost amplasate vizibil anunțuri scrise privind regulile de distanțare fizică (minim 2 m între vizitatori);
c) la intrarea în muzeu se va efectua un triaj observațional și nu se va permite accesul persoanelor care prezintă simptome de infecție respiratorie (tuse, strănut, rinoree);
d) se va efectua termometrizarea noncontact a vizitatorilor. Persoanele care refuză să le fie verificată temperatura sau au temperatura peste 37,3 C nu vor avea acces în muzeu.
e) vizitatorii își vor dezinfecta mâinile cu dezinfectant avizat, pe bază de alcool care va fi pus la dispoziție la intrarea în muzeu;
f) vizitatorii vor utiliza covoarele cu dezinfectant pentru încălțăminte aflate la intrarea în muzeu;
g) limitarea vizitei la un interval de timp de o oră în muzeu ;
h) nu se va efectua ghidaj;
i) accesul este permis în grupuri de maxim 5 persoane (cu excepția familiilor cu 2 sau mai mulți copii);
j) curtea muzeului va fi folosită drept spațiu de așteptare pentru vizitatori;
k) în perioada stării de alertă nu vor fi organizate evenimente culturale, vernisaje de expoziții în spațiile interioare. Pentru evenimente pot fi folosite curțile interioare ale muzeului, prin respectarea distanțării sociale și limitarea la maxim 50 persoane.