Legea Resmeriță II a fost promulgată !

Home Politică Legea Resmeriță II a fost promulgată !
Legea Resmeriță II a fost promulgată !
Așa cum era de așteptat, Preşedintele României, Klaus Iohannis a promulgat astăzi, 03 august 2020, iniţiativa legislativă a senatorului Cristian Resmeriță, prin care vârsta standard de pensionare scade cu 2 ani pentru toți locuitorii din: Uricani, Lupeni, Vulcan, Aninoasa, Petroșani, Petrila, Baia de Criș, Ghelari, Băița, Hunedoara, Călan, Orăștie, Deva, Certej, Teliuc, Brad.
Potrivit acestei legi, care va intra în vigoare peste câteva zile, după publicarea în Monitorul Oficial al României, toți salariații care au activat, în orice domeniu de activitate, mai mult de 30 de ani într-una din localitățile hunedorene menționate, se vor putea pensiona mai devreme cu doi ani, fără penalizare. Legea completează pachetul legislativ prin care de această facilitate beneficiază angajații care au activat în diferite sectoare economice din zone afectate de poluare și care au domiciliul în localitățile prevăzute de această lege. 
Este o reuşită extraordinară a tuturor cetăţenilor din Valea Jiului, care m-au susţinut, să ajung în această poziţie cu o lege așteptată de foarte mulți oameni. De altfel, această iniţiativă legislativă a mea a pornit chiar în urma discuţiilor pe care le-am avut cu cetăţenii Văii Jiului, de aceea o spun cu toată convingerea că nu a fost doar o idee a mea, ci a tuturor cetățenilor din Valea Jiului. Desigur, le mulțumesc și colegilor care au venit cu amendamente suplimentare, bine venite, cum de altfel, mulţumesc tuturor pentru colaborarea care a condus la succesul acestui proiect legislativ. Îmi doresc ca locuitorii din Valea Jiului să vină şi cu alte propuneri care au ca scop să ne îmbunătăţească tuturor, iar eu vă garantez că voi face tot ceea ce stă în puterea mea pentru a le aduce în atenția Parlamentului, pentru a le susține și pentru a-i determina pe colegii parlamentari că o lege bună pentru oameni, trebuie votată și pusă în aplicare”, a declarat senatorul Cristian Resmeriță.