Sport și performanță, sub sigla clubului sportiv ”Taiyo-Do” din Petrila

Home Stiri la zi Sport și performanță, sub sigla clubului sportiv ”Taiyo-Do” din Petrila
Sport și performanță, sub sigla clubului sportiv ”Taiyo-Do” din Petrila

Zilele trecute, sportivii antrenați de coordonatorul Clubului Sportiv ”Taiyo-Do” din Petrila, Romulus Gabor au revenit de la o importantă competiție națională din spectrul sporturilor de contact Aikido, desfășurată la Constanța cu 3 centuri XFC și alte 6 medalii, performanțe care au adus clubului din Valea Jiului calificarea la campionatul mondial XFC care va avea loc anul viitor în Italia. ”Pentru noi este evident o încununare a muncii cu sportivii pasionați de la clubul nostru. Pot să spun că, într-un fel, am avut și noroc cu această pandemie care a făcut la meciurile de calificare pentru Campionatul Mondial XFC să se deruleze la Constanța, având în vedere că inițial era prevăzut ca și aceste meciuri să fie organizare tot în Italia, unde nouă ne-ar fi fost foarte greu, ca să nu spun imposibil, să participăm. De altfel, și la Constanța am reușit să mergem datorită unor oameni inimoși care ne-au susținut și cărora vreau să le mulțumesc în mod deosebit. Este vorba despre Francisc Gerschner și Dorin Curtean”, ne-a declarat Romulus Gabor.

Pasionatul antrenor sportiv, împreună cu soția sa, au pus pe picioare activitatea acestui club, cu câțiva ani în urmă, din dorința de a-i încuraja pe copii să practice un sport. Efortul lor este cu atât mai demn de apreciere cu cât, dincolo de faptul că elevii de care se ocupă nu trebuie să plătească nici un fel de taxă pentru activitatea lor în cadrul acestei asociații sportive, o bună parte dintre sportivi sunt copii cu probleme sociale, selectați din centrele de zi de la Petroșani. ”Sunt copii deosebiți și ne face o deosebită plăcere să lucrăm cu ei. Sunt conștiincioși și ambițioși, curajoși și sportivi în adevăratul înțeles al cuvântului, și de pe acum sunt convins că din rândul lor ar putea să provină câțiva foarte buni sportivi Aikido, la nivel național și chiar internațional. Împreună cu acești copii minunați reușim să aducem un plus de imagine pentru frumoasa noastră Vale a Jiului, pentru că sportul a fost, este și va rămâne un ambasador al acestei zone”, apreciară Romulus Gabor.

În acest scop, imediat după încetarea stării de urgență din primul semestru al acestui an, mai exact în 25 iulie 2020, Clubul Sportiv ”Taiyo-Do” din Petrila a gazda Campionatului Național de K1, prilej cu care sute de sportivi de la 12 cluburi de profil din țară au fost prezente la acest eveniment sportiv de anvergură organizat la Petrila și apreciat de toate echipele participante. Evident că într-o competiție cu sportivi de la C.S.COMPLEX GYM Oțelul Roșu (coordonator Adrian Lungu), S.C RETEZATUL (coordonator Ciprian Mureșan); TAICHY-DO RYU (coordonator Marcel Ilașcu), C.S. DROBETA FIGHTING Tr. Severin (coordonator Alin Popescu), SUPER FIGHT SYSTEM IASI (coordonator Adrian Podaru), S C SOMO Timișoara, Team Berceni (coordonator George Dinache), SM Reșița (coordonator Ghiță Cârlea), R.K. Deta (coordonator Alin Panait) și CS București (coordonator Bucătariu Alexandru Nicolae), este cu atât mai demn de apreciat rezultatul sportivilor de la C.S. TAIYO-DO Petrila care au încheiat acest campionat pe prima poziție de pe podium, adjudecându-și astfel titlul de campioni.

”Dincolo de performanță și de succesul acestui eveniment sportiv, trebuie să recunosc sprijinul acelorași distinși domni Dorin Curtean și Francisc Gerschner, dar și sprijinul pe care l-am avut din partea CS Inter Petrila și din partea Ordinului Teuton al României, nu am fi putut organiza acest campionat național de Aikido aici, la Petrila”, mai spune Romulus Gabor.

În ciuda acestor performanțe remarcabile înregistrate de sportivii de la C.S. TAIYO-DO Petrila, temerile antrenorului și coordonatorului clubului, Romulus Gabor sunt acelea că, din păcate, deși sportivi ai echipei sale și-au câștigat dreptul de a participa la Campionatul Mondial XFC din Italia, cel mai important eveniment al acestei discipline sportive, aceștia nu vor putea ajunge în Italia, pentru că deplasarea și înscrierea în concurs implică o seamă de cheltuieli, estimate la circa 5000 de euro, pe care nici clubul și cu atât mai puțin sportivii nu le pot acoperi. ”Mi-e teamă că nu vom putea ajunge la meciurile din Italia, de anul viitor, pentru că pandemia asta a afectat pe toată lumea și nu știu dacă mai putem găsi sponsori care să ne ajute financiar. Dar, desigur, speranța moare ultima și, poate, cine știe, se vor găsi oameni dispuși să le dea sportivilor noștri șansa de a-și demonstra valoarea într-o competiție internațională de XFC. Dacă nu, oricum noi vom continua, la fel ca și până acum, să ne desfășurăm activitatea cu copiii, pentru că sportul înseamnă sănătate, iar sănătatea este viață !”, apreciază, cu modestie dar și cu încredere, Romulus Gabor.