Social-democrații din Lupeni au început campania electorală pentru alegerile locale sub semnul unității

Home Politică Social-democrații din Lupeni au început campania electorală pentru alegerile locale sub semnul unității
Social-democrații din Lupeni au început campania electorală pentru alegerile locale sub semnul unității
Chiar dacă toate sondajele de opinie arată că, în municipiul Lupeni, alegerile locale de la 27 septembrie 2020 vor consemna victoria fără dubii a actualului primar Lucian Resmeriță, membri Organizației locale a Partidului Social Democrat abordează perioada electorală cu aceeași responsabilitate ca întotdeauna.
Astfel, încă din prima zi în care este permis oficial acest lucru, respectiv sâmbătă, 29 august 2020, primarul Lucian Resmeriță împreună cu o parte din echipa de campanie și cu o parte din candidații propuși pentru Consiliul local au străbătut străzile Cartierului Bărbăteni, unul dintre cele mai mari de pe raza localității, pentru a le readuce aminte cetățenilor de aici realizările pe care echipa social-democrată și primarul Lucian Resmeriță le-au avut pentru locuitorii din acest cartier, dar și pentru a-i informa corect și concret despre proiectele de viitor care-i vizează.
Numărul mare de membri ai PSD Lupeni care au ținut să-l însoțească pe Lucian Resmeriță, candidatul propus de PSD Lupeni pentru un nou mandat de primar, dar mai ales numărul cetățenilor din cartierul Bărbăteni care i-au întâmpinat, confirmă o dată în plus faptul că nu doar forța politică a Organizației PSD Lupeni este una cât se poate de evidentă, dar și încrederea cetățenilor în candidatul pentru funcția de primar și în cei propuși pentru Consiliul local este una pe măsura faptelor și realizărilor acestei echipe politice.
Lucian Resmeriță spune că această formă de campanie electorală, care presupune întâlniri informale cu cetățenii, a fost doar prima din șirul celor care vor urma în această lună, în care echipa social-democraților din Lupeni își propune să aibă un dialog cu cât mai mulți cetățeni din toate cartierele municipiului.
”Această acțiune de debut a campaniei noastre electorale a fost una foarte frumoasă și le mulțumesc colegilor din Organizația PSD Lupeni care au participat. De asemenea, mă bucură foarte mult modul în care cetățenii din municipiul Lupeni, îndeosebi din cartierul Bărbăteni, în care am început campania noastră electorală, m-au primit. Încercăm să trecem prin această perioadă de campanie electorală respectând toate normele de protecție sanitară impuse de autorități, dar în același timp încercăm să-i informăm pe cetățenii municipiului Lupeni despre argumentele cu care venim în fața dânșilor pentru a le solicita încrederea și votul pentru un nou mandat la conducerea administrației locale și pentru Consiliul local. Mulțumesc tuturor cetățenilor municipiului Lupeni pentru sprijin și încredere !”, a declarat Lucian Resmeriță, candidatul PSD pentru funcția de primar al municipiului Lupeni.
Comandat de PSD – Partidul Social Democrat Organizaţia Judeţeană Hunedoara
CUI 21200019