„Serbările Naţionale de la Ţebea” vor fi organizate în acest an în data de 13 septembrie

Home Stiri la zi „Serbările Naţionale de la Ţebea” vor fi organizate în acest an în data de 13 septembrie
„Serbările Naţionale de la Ţebea” vor fi organizate în acest an în data de 13 septembrie

Potrivit unei informări a Instituției Prefectului județului Hunedoara, anul acesta „Serbările Naţionale de la Ţebea” vor fi organizate în data de 13 septembrie. Ceremonialul oficial va începe la ora 10.30 şi se va încheia la ora 11.30.

Programul cuprinde prezentarea onorului şi Salutul drapelului de luptă, intonarea Imnului Naţional al României, serviciu religios, mesajul primarului comunei Baia de Criş, evocarea istorică a evenimentului şi depunerea de coroane.

Activităţile se vor desfăşura astfel încât să fie respectate regulile speciale de protecţie sanitară şi cele referitoare la numărul de participanţi, stabilite de autorităţile naţionale pentru această perioadă. Astfel, duminică, 13 septembrie 2020, pe platoul de la Ţebea nu vor mai avea loc spectacolul folcloric şi târgul pentru desfacerea diferitelor produse alimentare sau nealimentare.

Organizatorii, Instituţia Prefectului-Judeţul Hunedoara, Consiliul Judeţean Hunedoara şi Primăria Baia de Criş, solicită tuturor celor prezenţi să respecte măsurile de protecţie luate de autorităţi. Participanţii vor trebui să poarte mască de protecţie şi să respecte regulile de distanţare socială.