Alergătorul Cristian Țopescu din Petroșani, campion al categoriei +50 la semimaratonul de la Timișoara

Home Stiri la zi Alergătorul Cristian Țopescu din Petroșani, campion al categoriei +50 la semimaratonul de la Timișoara
Alergătorul Cristian Țopescu din Petroșani, campion al categoriei +50 la semimaratonul de la Timișoara

Pasionat în general de natură, iubitor și ocrotitor al Parângului în cadrul Asociației ”Pro-Parâng”, dar și ambițios sportiv amator, petroșeneanul Cristian Țopescu a reușit, zilele trecute, să-și consemneze în propriul palmares sportiv o primă, dar importantă victorie, în acest an dificil pentru toată lumea.

Cristian Țopescu a participat, la finalul săptămânii trecute la concursul de alergare ”Timișoara City Semimaraton”, alături de alți aproape 150 de sportivi din tot cuprinsul României, reuniți la acest eveniment sportiv de tradiție. Iar curajul său a fost răsplătit pe măsură pentru că, deși acesta a fost primul eveniment sportiv de talie națională la care a participat, Cristian Țopescu a încheiat cursa pe un merituos loc 18 în clasamentul general, reușind în același timp performanța de a fi campion la categoria sa de vârstă.

”Concursul de la Timișoara a fost primul și probabil ultimul semimaraton la care am participat în acest an, în care pandemia a afectat și activitățile sportive. Evident, în acest condiții, sunt încântat de faptul că am obținut locul 1 la categoria +50 ani și locul 18 în clasamentul general, cu un timp total de 1:32:25. Felicitări Clubului „Alergotură” pentru organizare!”, a declarat sportivul Cristian Țopescu.

Felicitări și mult succes în continuare, Cristian Țopescu !

Foto: Patrik Stoian