Pensionarii pregătesc acționarea în judecată a statului pentru a obține majorarea pensiilor cu 40%, conform legii

Home Stiri la zi Pensionarii pregătesc acționarea în judecată a statului pentru a obține majorarea pensiilor cu 40%, conform legii
Pensionarii pregătesc acționarea în judecată a statului pentru a obține majorarea pensiilor cu 40%, conform legii

Pentru că punctul de pensie nu a fost majorat cu 40% de la data de 1 septembrie 2020, așa cum prevede în mod expres art. 86 aliniatul 2 litera b) din Legea nr. 127/2019, reprezentanții Uniunii Muncii din România se pregătesc pentru acționarea în judecată a statului român. În acest scop, după cum precizează vicepreședintele UMR, Ion Aurel Titel (fost lider de sindicat al minerilor din Valea Jiului), Uniunea beneficiază și de serviciile gratuite ale unui avocat din Deva, fost magistrat, care îi va reprezenta în instanță pe toți pensionarii care doresc să obțină dreptul privind majorarea pensiei cu 40%.

”În fața ignoranței guvernanților față de prevederile legilor pe care ei înșiși le-au adoptat și în fața încălcării flagrante a drepturilor tuturor pensionarilor din România, nu avem altă soluție decât aceea de a ne căuta dreptatea în instanțele de judecată. În acest scop, Uniunea Muncii din România invită toți pensionarii să completeze cererea de recalculare a pensiei, atașată la prezenta informare de presă, să o semneze și să o depună personal la Casa Teritorială de Pensii din zona de domiciliu, împreună cu xerocopia cuponului de pensie și a Cărții de identitate. Odată cu depunerea, petenții trebuie să solicite și un număr de înregistrare din partea Registraturii instituției la care au depus cererea de recalculare a pensiei. După ce vor primi, în termenul legal de 30 de zile, un răspuns, îi invităm să ne transmită nouă, la Uniune, acel răspuns, împreună cu o xerocopie a cărții de identitate și a cuponului de pensie, urmând ca, prin reprezentantul nostru legal, să acționăm și în numele lor în instanță, unde vom solicita statului să-și respecte obligațiile asumate prin lege și să recalculeze pensiile petenților, retroactiv, începând cu data de 01.09.2020, prin determinarea cuantumului acestora prin înmulţirea punctajului mediu anual cu valoarea punctului de pensie de 1775 lei prevăzut expres de art. 86 alineat 2 litera b) din Legea nr. 127/2019”, a declarat Ion Aurel Titel, vicepreședintele UMR.

Acesta se declară optimist în ceea ce privește acest demers în justiție, cu atât mai mult cu cât Guvernul nu a emis vreun act normativ care să fa inaplicabile prevederile legii pensiilor, în sensul majorării punctului de pensie cu 40% de la data de 1 septembrie 2020. Titel precizează totodată că pensionarii care vor deschide, prin intermediul reprezentantului legal al UMR, proces statului român nu vor avea de achitat nici un leu pentru acest demers.