Explicații oficiale privind statutul Spitalului „Dr. Alexandru Simionescu” din municipiul Hunedoara

Home Stiri la zi Explicații oficiale privind statutul Spitalului „Dr. Alexandru Simionescu” din municipiul Hunedoara
Explicații oficiale privind statutul Spitalului „Dr. Alexandru Simionescu” din municipiul Hunedoara

Pe fondul dezbaterilor publice generate de declararea Spitalului Municipal „Dr. Alexandru Simionescu” din municipiul Hunedoara drept unitate medicală suport Covid-19, prefectul județului Hunedoara, Călin-Petru Marian a susținut duminică, 22 noiembrie 2020, o conferință de presă împreună cu managerul unității medicale, Radu Budae, directorul medical, Bende Barna și medicii șefi ai principalelor secții implicate direct în tratamentul pacienților bolnavi de „COVID-19”.

Managementul și personalul medical de la spitalul hunedorean au prezentat situația actuală a organizării actului medical, din punct de vedere administrativ, pentru toate categoriile de pacienți aflați internați sau pentru cei care solicită servicii medicale de urgență.

Prefectul județului Hunedoara a precizat că, prin decizia autorităților medicale naționale, de a încadra unitatea medicală în „SPITAL COVID”, se asigură, în contextul epidemiologic actual, desfășurarea unui act medical potrivit pentru toți pacienții din județ, indiferent de afecțiunile de care suferă, în același timp cu o repartiție mai bună a pacienților în spitalele „SUPORT COVID” precum și asigurarea tratamentului de care are nevoie fiecare persoană cu probleme medicale. De asemenea, acesta le-a transmis medicilor și administratorilor Spitalului Municipal „Dr. Alexandru Simionescu” aprecierile pentru activitatea desfășurată la un înalt standard profesional precum și toată susținerea Instituției Prefectului pentru ca și în viitor întreaga activitate, în noile condiții, să fie pusă în slujba pacientului, în primul rând.

”În această perioadă, avem nevoie mai mult ca oricând, de înțelegere, unitate și încredere! Mai ales pentru că suntem cu toții implicați în această luptă pentru a asigura sănătatea pacienților și pentru a limita efectele negative ale infectărilor cu noul coronavirus” a declarat Călin-Petru Marian, prefectul județului Hunedoara