Intervenții pentru deszăpezirea drumurilor județene

Home Administrație Intervenții pentru deszăpezirea drumurilor județene
Intervenții pentru deszăpezirea drumurilor județene
Precipitațiile sub formă de lapoviță și ninsoare căzute în cursul nopții trecute au mobilizat utilajele de deszăpezire din zona Valea Jiului și zona Hunedoara.
În cursul dimineții de marți, 8 decembrie, pe numărul dispeceratului care monitorizează intervențiile pe drumurile județene au fost anunțate două situații care impuneau prezența utilajelor de deszăpezire în zona de acțiune Hunedoara. În urma anunțului din dispecerat, operatorul care asigură această activitate a intevenit pe DJ 687J Hunedoara – Cerbăl – Socet pentru curățarea zăpezii depuse pe carosabil în zona localității Cerbăl, și pe DJ 687F Teliucu Superior – Govăjdie – Lelese, unde s-a semnalat polei în zona Govăjdie.
De asemenea, s-a acționat cu utilajele și în zona Văii Jiului, pe DJ 709F Cabana Rusu – Masivul Parâng.
Dispeceratul Drumuri Județen din cadrul Consiliului județean Hunedoara reamintește că toate problemele legate de traficul rutier îngreunat sau blocat din cauza condițiilor meteo pe timp de iarnă pot fi anunțate, 24 de ore din 24, la numărul de telefon 0737.553.971. La acest număr răspunde în permanență ofițerul de serviciu care va centraliza sesizările și va transmite operatorilor informațiile necesare pentru a interveni.