Facturile la apă pot fi plătite direct de locatarii din blocurile cu asociații de proprietari. Aflați care este procedura.

Home Economie Facturile la apă pot fi plătite direct de locatarii din blocurile cu asociații de proprietari. Aflați care este procedura.
Facturile la apă pot fi plătite direct de locatarii din blocurile cu asociații de proprietari. Aflați care este procedura.

Cu toate că volumul consumului mediu lunar de apă potabilă la nivelul Văii Jiului s-a menținut constant, în jurul valorii de 3 mc/persoană, și în anul 2020, valoarea datoriilor acumulate de beneficiarii Apa Serv Valea Jiului a crescut foarte mult în acest an, comparativ cu anul precedent. În opinia directorul general al ASVJ, ing. Cristian Ionică, o posibilă explicație ar putea fi legată de problemele cauzate de pandemia de coronavirus, însă o serie de alți factori stau la baza acestui indicator a cărui valoare a devenit alarmantă pentru conducerea companiei de apă.

În aceste condiții, desigur, conducerea Apa Serv Valea Jiului trebuie să caute soluții și să adopte măsuri care să conduce la creșterea gradului de încasare a facturilor pentru apa potabilă furnizată, astfel încât să poată avea fluxul financiar necesar pentru a plăti salariile angajaților, pentru achiziția de reactivi și materiale necesare bunei funcționări a sistemului de alimentare cu apă potabilă și pentru a menține compania pe linia de plutire, în această perioadă în care furnizarea apei potabile constituie o normă sanitară obligatorie și esențială inclusiv în lupta cu această pandemie virală. ”După cum știți, noi am diversificat modalitățile de plată a facturilor pentru toate categoriile de beneficiari, oferind mijloace de plată alternative la clasicele încasări în numerar de la casieriile noastre. Acum, clienții pot plăti prin intermediul tranzacțiilor bancare directe, pot face plăți cu cardul și pot face chiar plăți directe din contul personal pe care-l pot crea și administra pe pagina noastră de Internet. Chiar și așa, la nivel de companie, anul acesta avem un stadiu de realizare al încasărilor mult mai mic decât în anul precedent, situat undeva cu 10% sub limita pe care ne-am propus-o noi la construcția bugetului Apa Serv pentru anul 2020. Evident, în aceste condiții, se impun o serie de măsuri pe care trebuie să le avem în vedere în perioada următoare pentru a asigura funcționarea companiei”, a declarat Cristian Ionică, directorul general al ASVJ.

În urma unei analize atente a situației privind debitorii s-a constat că un procent deosebit de ridicat în structura acestora îl reprezintă asociațiile de proprietari. Din datele financiare ale Serviciului Comercial al ASVJ, nivelul de colectare a facturilor pentru consumul curent de apă de la asociațiile de proprietari a scăzut anul acesta într-un procent de mai bine de 40% și ajuns să constituie aproape 80% din totalul datoriilor pe care beneficiarii companiei le-au acumulat către aceasta. ”Vorbim despre un procent foarte ridicat din totalul debitorilor noștri, dar și în plan financiar, datoria asociațiilor către noi este una foarte mare, însumând peste 100 de milioane de lei. Desigur, noi ne judecăm în momentul de față cu toate asociațiile acestea de proprietari, mai puțin vreo două-trei, care sunt asociații ce cuprind doar câte un bloc și acolo situația e gestionată mai bine și mai ușor. Încercăm pe toate căile să ne recuperăm datoriile. Totuși, dacă se continuă așa, o să ajungem în imposibilitatea să mai furnizăm apă în anumite scări de bloc, lucru pe care nu ni-l dorim”, arată directorul ASVJ, Cristian Ionică.

Pentru a evita o astfel de situație, dar și pentru a optimiza relația cu clienții din cadrul blocurile unde sunt constituite astfel de asociații, dar și pentru a veni în întâmpinarea solicitărilor făcute de mai mulți proprietari, Apa Serv Valea Jiului a decis să preia la încasare directă și clienții din cadrul asociațiilor. Astfel, aceștia vor putea să-și plătească în mod direct facturile la apă, fără intermedierea Asociației de proprietari și, în plus, beneficiază de toate modalitățile în care pot face acest lucru, inclusiv logarea pe pagina de internet a companiei și crearea de cont personal. ”Noi am mai încercat să facem acest lucru, cu încasarea directă de la locatari, dar ne-am lovit de reticență din partea asociațiilor de proprietari, care motivau că le luăm membrii. Noi nu luăm nici un membru, doar că e normal ca serviciul de apă și canalizare să se plătească. Până la urmă, au înțeles și asociațiile de proprietari că este un ajutor din partea noastră inclusiv pentru ele, deoarece în multe cazuri nu au toată logistica de a urmări consumul de apă, așa cum dispune Apa Serv, în mod direct. În plus, diversificăm și formele de plată pe care le vor avea locatarii. Cei care sunt cu plata apei la asociație, nu își poți face cont, nu pot plăti online sau sub forma pay point. În schimb, cei care sunt în relație de plată directă la Apa Serv, pot utiliza toate aceste modalități de plată”, explică Cristian Ionică.

Pentru a putea trece cu plata facturilor la apă de la asociație direct la Apa Serv, membri Asociațiilor de proprietari au nevoie de o cerere conform modelului atașat. Cererea trebuie să aibă însă și viza asociației de proprietari prin care este confirmat faptul că petenții au sau nu au restanțe pentru serviciile de apă și canalizare, dacă au sau nu au executat un branșament separat al locuinței, precum și ultimul index luat în evidență de Asociația de proprietari. În acest fel, Apa Serv intenționează să crească valoarea încasărilor directe, prin  cooptarea la încasare directă a clienților buni platnici. În același timp, există soluții și pentru cei care, din diverse motive, înregistrează debite la consumul de apă către Asociația de locatari căreia îi aparțin. ”Acestora le oferim oportunitatea de a completa, în plus față de cererea menționată anterior, o declarație pe proprie răspundere (conform modelului atașat, care poate fi descărcat și de pe situl Apa Serv) prin care se angajează să achite aceste debite, fie la asociație, fie direct la noi, astfel încât să-i putem prelua și pe aceștia la încasare directă”, a mai precizat directorul ASVJ, Cristian Ionică.

Prin aceste măsuri, coroborate desigur și cu celelalte pe care Apa Serv le are în vedere, conducerea companiei de apă speră să-și poată echilibra balanța comercială, astfel încât furnizarea serviciilor specifice să poată fi realizată fără probleme, iar Apa Serv Valea Jiului să-și poată păstra statutul de companie viabilă pe piața serviciilor de utilitate publică, aceasta fiind de altfel o condiție esențială în accesarea de fonduri europene pentru continuarea programului de dezvoltare și modernizare a rețelelor de apă și canalizare.