Salonul de iarnă al Fundației Ianza, vernisat on-line de la galeria din Germania

Home Cultură Salonul de iarnă al Fundației Ianza, vernisat on-line de la galeria din Germania
Salonul de iarnă al Fundației Ianza, vernisat on-line de la galeria din Germania

Pentru Cristian Sergiu Ianza, artistul plastic care conduce activitatea Asociației Ianza Art Inter Cultural, luna decembrie era sinonimă cu o intensă activitate expozițională, desfășurată atât la galeria de artă de la Petroșani, cât și la cealaltă galerie de artă a asociației, din Germania. Salonul de artă, în care în mod obișnuit se regăseau lucrări ale unor apreciați artiști plastici din România, dar și din alte țări ale lumii, în bună parte fiind lucrări realizate cu prilejul taberelor de creație organizație sub egida aceleiași asociații culturale.

Din păcate, criza epidemiologică a pus, anul acesta, la grea încercare și comunitatea artiștilor care, deși au avut un elan creativ considerabil, nu au putut să se bucure la fel ca în alți ani de bucuria de a-și vedea expuse lucrările în cadrul unor evenimente specifice și nici nu au avut parte de atât de necesarele întâlniri cu publicul iubitor de artă.

Totuși, în dorința de a oferi artiștilor prilejul de a fi prezenți cu lucrări pe simezele tradiționalului ”Salon de iarnă”, dar și pentru a oferi publicului din România și din Germania oportunitatea de a admira cele mai noi lucrări, Cristian Sergiu Ianza a amenajat, în spațiul de la galeria de artă pe care o deține în Marktrodach/Germania, o expoziție colectivă. Acesta a fost vernisată online, via Facebook, miercuri, 16 decembrie 2020 de la ora 18,00, filmarea fiind încă disponibilă celor interesați pe pagina de Internet a Fundației.

”Wintersalon sau Salonul de iarnă este o expoziție internațională de artă online, organizată de fundația IANZA-ART INTER-CULTURAL la galeria fundației din Marktrodach/ Germania. În acest an, datorită situației extreme creată de pandemie, am avut doar două expoziții pe care le-am putut organiza fizic. Una, aici, în Germania și încă una la galeria din Petroșani. Pentru ca anul 2020 să nu se încheie totuși fără organizarea unei expoziții retrospective, cu lucrări selectate doar din taberele de creație organizate de fundație, am decis să fac acest eveniment online pentru toți prietenii iubitori de artă, dar mai ales pentru artiștii care au participat de-a lungul câtorva ani la aceste evenimente organizate sub egida fundației noastre”, a declarat Cristian Sergiu Ianza.

O parte din lucrările expuse la ”Salonul de iarnă” al Fundației Ianza din decembrie 2020 pot fi văzute și în imaginile cu care însoțim acest articol.