Primăria Lupeni a amenajat Centrul de vaccinare care va deservi zona de vest a Văii Jiului

Home Administrație Primăria Lupeni a amenajat Centrul de vaccinare care va deservi zona de vest a Văii Jiului
Primăria Lupeni a amenajat Centrul de vaccinare care va deservi zona de vest a Văii Jiului

Autoritățile publice locale din municipiul Lupeni au finalizat astăzi, 13 ianuarie 2021, Centrul de vaccinare a populației împotriva Covid-19, care va funcționa în foaierul Palatului Cultural ”Minerul”.

Primarul municipiului Lupeni, Lucian Resmeriță spune că acest centru a fost amenajat, dotat și echipat cu respectarea strategiei de vaccinare în vigoare, cheltuielile fiind suportate integral de la bugetul local. ”Cuvântul la ordinea zilei cu care am abordat acest obiectiv este responsabilitate. În perspectiva începerii etapei a doua de vaccinare pentru Covid-19, ne-am asumat obligația de a amenaja și dota corespunzător exigențelor în materie sanitară a Centrului de vaccinare din municipiul Lupeni, care va funcționa în clădirea Palatului Cultural Minerul. Astfel, municipiul Lupeni este pregătit pentru a începe vaccinarea populației din zona de vest a Văii Jiului”, a declarat primarul Lucian Resmeriță.

La Palatul Cultural au fost amenajate mai multe puncte de vaccinare, dar și circuitele aferente utilizării acestora, precum și spațiul special de așteptare, unde persoanele vaccinate vor sta cel puțin 15 minute pentru a se asigura că nu au efecte adverse la serul imunologic. De asemenea, o ambulanță se va afla permanent la fața locului, pentru a interveni în caz de urgență, dacă va fi cazul.

Circa 62.293 de persoane din localitățile Lupeni, Vulcan și Uricani care se vor putea vaccina în Centrul de vaccinare de la Lupeni, la cerere. Înscrierea și programarea acestora pentru vaccinare se face pe platforma on-line special constituită de Ministerul Sănătății în acest scop sau prin celelalte modalități prevăzute de lege.