Modernizarea infrastructurii educaționale, prioritatea anului 2021 și la Universitatea din Petroșani

Home Educație Modernizarea infrastructurii educaționale, prioritatea anului 2021 și la Universitatea din Petroșani
Modernizarea infrastructurii educaționale, prioritatea anului 2021 și la Universitatea din Petroșani

Dincolo de activitățile specifice, care urmăresc desfășurarea în cele mai buine condiții a procesului educațional, preocupările principale pe care conducerea Universității din Petroșani și le-a trasat ca prioritate pentru anul 2021 constau în implementarea proiectelor europene deja accesate în vederea modernizării infrastructurii educaționale și dotării laboratoarelor de specialitate, în conformitate cu cele mai noi cderințe în materie.

Rectorul Universității din Petroșani, prof.univ.dr.ing. Radu Sorin arată că, în acest an, se vor intensifica lucrările de investiții la aceste tipuri de proiecte, pentru care instituția de învățământ superior din Valea Jiului a obținut importante sume din fonduri europene nerambursabile, dar se va încerca, în același timp, scrierea de noi proiecte în vederea atragerii de noi fonduri pentru dezvoltarea infrastructurii educaționale. ”Ne-am propus, din această perspectivă, să continuăm în anul 2021, poate chiar într-un ritm mai accelerat, implementarea proiectelor care se află în derulare. Avem, după cum se știe, 4 proiecte europene majore în derulare, pe POCU și POR, unul dintre acestea (proiectul finanțat pe POCU) aproape de finalizare. Mai avem apoi proiectul care a fost câștigat pe Programul Operațional Regional unde sperăm că în scurt timp va începe derularea contractului pentru proiectare în vederea execuției lucrărilor privind creșterea eficienței energetice a corpului de învățământ C. Tot în cadrul acestui proiect sperăm ca, cel târziu din toamnă, să finalizăm toate documentațiile pentru scoaterea la licitație a contractelor care vizează dotarea celor 55 de laboratoare. Este un proiect pentru care am reușit să obținem peste 2,5 milioane de lei”, a declarat prof.univ.dr.ing. Radu Sorin.

Potrivit rectorului Radu Sorin, cu acești bani, la Universitatea din Petroşani va fi reabilitată infrastructura corpului de clădire C de pe str. Universității nr. 20, clădire cunoscută drept ”corpul nou” al Universității din Petroșani, iar o parte din bani vor fi utilizați pentru dotarea cu echipamente specifice a tuturor celor 55 de laboratoare ale Universității. Potrivit contractului de finanțare, sunt prevăzute investiții care vizează reabilitarea integrală a corpului de clădire C de pe str. Universității nr. 20 pe o suprafață desfășurată de 8.303,93 mp, respectiv izolarea termică a fațadei, termohidroizolarea terasei și a plăcii peste ultimul nivel în zona laboratoarelor, izolare termică peste subsol, amplasarea de panouri solare, amplasarea unui elevator pentru persoane cu dizabilităţi, rampe de acces etc. De asemenea, cele 55 de laboratoare ale Universităţii vor fi dotate cu echipamente specifice prevăzute în proiect.

Peste 3100 de studenţi, dar și corpul didactic al Universității din Petroșani se vor bucura de infrastructura modernizată odată cu finalizarea acestui nou program de investiții derulat de către instituția academică din Valea Jiului cu fonduri europene. Valoarea totală a investiţiei este de 13.380.083,62 lei, din care 13.112.481,95 lei finanţare nerambursabil iar perioada de implementare a acestui proiect de investiții este de 24 de luni.

În același timp, rectorul Universității din Petroșani precizează că mai sunt în pregătire și o serie de alte proiecte pe care conducerea UPET intenționează să le propună anul acesta spre finanțare în cadrul Programului Național de Investiții, cu speranța ca măcar o parte dintre acestea să fie acceptate la finanțare chiar din acest an. La toate acestea se mai adaugă și câteva proiecte de cercetare care echipa Universității din Petroșani își dorește să le poată pune în aplicare, odată cu obținerea fondurilor necesare în acest scop.