Senatorul PSD Cristian Resmeriță taxează decizia guvernului de a nu crește pensiile în acest an

Home Politică Senatorul PSD Cristian Resmeriță taxează decizia guvernului de a nu crește pensiile în acest an
Senatorul PSD Cristian Resmeriță taxează decizia guvernului de a nu crește pensiile în acest an

Decizia Guvernului de a îngheța în acest an cuantumul pensiilor pentru pensionarii din sistemul de asigurări publice de stat considerată de senatorul PSD de Huneodara, Cristian Resmeriță, drept încă o dovadă de maxim tupeu al actualilor guvernanți, care sfidează legile țării și care sfidează cei peste 5 milioane de pensionari din România.

Mai mult, faptul că decizia luată de guvern a fost transmisă în spațiul public chiar de către președintele PNL, Ludovic Orban este, în opinia parlamentarului social-democrat o dovadă clară a faptul că deciziile greu de înțeles ale guvernării de dreapta au de fapt girul politic al unui partid care, încă o dată, se poziționează împotriva românilor.

”Încă de la începutul anului, populația României este nevoită să suporte niște decizii ale Guvernului PNL de neînțeles. Dacă ne gândim că deja suntem la jumătatea lunii februarie și nu avem un buget, ne putem face o imagine a incompetenței Guvernului PNL. Mai mult, faptul că domnul Ludovic Orban, președintele PNL iasă public și anunță că pensionarii din România nu vor beneficia de nici o mărire în acest an, reprezintă nu doar o încălcare gravă a legii, ci dă dovadă și de un tupeu maxim, demn de febra galbenă”, a declarat senatorul Cristian Resmeriță.

Acesta apreciază că, în fața unei astfel de atitudini a guvernanților care, sub ”masca” austerității, încalcă drepturile pensionarilor, ca și ale altor categorii sociale din România, parlamentarii social-democrați au datoria de a fi, ca întotdeauna, alături de români și atrage atenția că nimic nu poate să justifice o astfel de abordare politică ”în afara legii” a unui Guvern ce pare a fi poziționat împotriva poporului.