Lucrările de modernizare ale clădirii istorice a fostei stomatologii din Lupeni avansează în grafic

Home Administrație Lucrările de modernizare ale clădirii istorice a fostei stomatologii din Lupeni avansează în grafic
Lucrările de modernizare ale clădirii istorice a fostei stomatologii din Lupeni avansează în grafic

Reabilitarea și refuncționalizarea unora dintre clădirile istorice din centrul vechi al municipiului Lupeni reprezintă una din provocările care au stat la baza administrației locale de la Lupeni, în ultimii ani. După exemplul de succes al refuncționalizării Palatului Cultural ”Minerul”, o altă clădire de patrimoniu de pe raza localității are șansa de a fi renovată și redată unor activități sociale. Este vorba despre clădirea fostei policlinici stomatologice, clădire situată în vecinătatea Bisericii romano-catolice din Lupeni.

Această clădire, cu o vechime de mai bine de un secol, a intrat anul trecut în reabilitare, urmând ca aici să fie deschis un centru comunitar integrat. După câteva luni de la începerea lucrărilor, deja clădirea fostei policlinici arată ca nouă, fapt care poate fi observat lesne de cei care trec prin zonă. Între timp, lucrările de reabilitare continuă în ritm intens la interior, acolo unde spațiul este recompartimentat și amenajat corespunzător pentru noua destinația a acestui obiectiv.

Primarul municipiului Lupeni, Lucian Resmeriță, care a inspectat din nou acest șantier, în aceste zile, se declară mulțumit de modul în care avansează lucrările și este optimist în legătură cu termenul de finalizare al acestora, programat pentru a doua jumătate a acestui an. ”Se lucrează intens la reabilitarea clădirii fostei stomatologii, pe interior, unde sunt tencuiți și izolați pereții, este refăcută instalația de iluminat, instalațiile sanitare, pardoseala. Urmează montarea tâmplăriei la ușile de interior, montarea parchetului sau gresiei, după caz, urmând mai apoi ca ultimele finisaje să încheie programul de investiții prin care reușim să readucem în utilitate această frumoasă clădire de patrimoniu din municipiul Lupeni. Sunt mulțumit de ceea ce am văzut la ultima inspecție pe care am făcut-o pe acest șantier de lucruri și mă declar optimist în  legătură cu punerea lui în funcțiune în cursul acestui an, așa cum de altfel am stabilit în proiectul inițial”, a declarat Lucian Resmeriță, primarul municipiului Lupeni.

Investițiile privind reabilitarea și refuncționalizarea fostei Policlinici stomatologice din centrul vechi al municipiului Lupeni sunt realizate din fonduri europene, în cadrul proiectului integrat ”Bahtalo! Împreună combatem sărăcia !” implementat în municipiul Lupeni prin intermediul Programului Operațional Capital Uman (POCU). Pentru această investiție, în cadrul acestui proiect european au fost alocate 400.000 de lei, printr-un grant al Uniunii Europene.