Noi locuri de parcare amenajate pe raza municipiului Lupeni

Home Administrație Noi locuri de parcare amenajate pe raza municipiului Lupeni
Noi locuri de parcare amenajate pe raza municipiului Lupeni

Autoritățile locale de la Lupeni au reluat lucrările la investițiile care au ca scop amenajarea de noi locuri de parcare pe raza localității.

În acest scop, două șantiere au fost deschise deja, urmând ca în urma lucrărilor care se desfășoară în prezent, să fie configurate alte aproape 100 de noi locuri de parcare, îndeosebi pentru riverani.

”Lucrăm, după cum se știe, deja de câteva săptămâni bune la crearea zonei de parcare de la blocul 200, pe șoseaua de centură, unde lucrările sunt în grafic și unde, la finalizarea acestora, vor fi puse la dispoziția cetățenilor municipiului Lupeni, 37 de noi locuri de parcare. În aceste zile, am deschis și un nou șantier de acest fel, în zona blocului 76 de pe bulevardul Tudor Vladimirescu, unde vom amenaja o parcare cu 60 de locuri. Vreau să informez cetățenii că, tot aici, lucrările cuprind inclusiv asfaltarea legăturii cu strada Spiru Haret. Programul de identificare și realizare de noi locuri de parcare va continua în acest an, în diverse zone ale localității, pentru că ne dorim să răspundem în acest fel unei nevoi stringente semnalate de cetățeni, dar și pentru că dorim să descongestionăm traficul rutier din zona centrală, prin eliberarea cel puțin a unei benzi de circulație din cele 4 de pe principala arteră rutieră a municipiului Lupeni”, a declarat primarul Lucian Resmeriță.

De asemenea, autoritățile locale de la Lupeni speră că în acest an vor începe lucrările și la amenajarea parcării din zona turistică Straja, atât la baza stațiunii cât și sus, la intrarea în satul de vacanță. În aceste zone, Primăria Lupeni în parteneriat cu Consiliul județean Hunedoara intenționează să amenajeze corespunzător două parcări mari, cu aproape 1000 de locuri pentru turiștii care vin în stațiune.