Mirela Cocheci, poetul plin de talent și sensibilitate, născut din durerile provocate de pandemie

Multe au fost, în ultimii ani, încercările la care ne-a supus bunul Dumnezeu odată cu pandemia care parcă a ”închis” lumea, dar ca întotdeauna, în această tristă cutie a Pandorei a ascuns, ca simbol al speranței timpurilor ce vor veni, harul și talentul creației artistice. Între cei care au deschis această cutie doar atât cât să-și hrănească spiritul și să absoarbă harul, pentru ca mai apoi să dăruiască oamenilor speranță prin dezvăluirea talentului său creator se numără și Mirela Cocheci.

Mirela Cocheci este din Valea Jiului, născută în vestul Văii Jiului, la Lupeni și stabilită, după căsătorie, la Petroșani.  Cu studii economice absolvite la Universitatea din Târgoviște, aceasta a profesat ca economist la Primăria din Uricani și, mai apoi, la Direcția Regională a Finanțelor Publice Timișoara. Reorganizarea acestei instituții a ”exilat-o” de câțiva ani din frumoasa Vale a Jiului tocmai în Timișoara, iar apariția pandemiei a izolat-o în acest oraș de la marginea României. La fel ca mulți dintre oamenii care au fost obligați să trăiască într-un scenariu similar, Mirela Cocheci s-a refugiat în literatură, unde în mod firesc, drumul de la cititor la autor s-a scurtat, oferindu-i acesteia prilejul debutului său literar, odată cu publicarea volumului de poezie intitulat ”Imn către soare”, apărut în 2020 la Editura ePublichers a Librăriilor Coresi.

Izvorâte din durerea izolării, a îndepărtării ne-voite de cei dragi, dar și din dragoste și recunoștință față de înțelegătorul și iubitorul său soț Ovidiu, poeziile Mirelei Cocheci au ”curs” una după alta, mai întâi ca scrisori de dragoste către soțul său, iar mai apoi ca jurnal rimat al sentimentelor, frământărilor, năzuințelor autoarei care, asemenea oricărui poet autentic, a simțit nevoia să împărtășească cu semenii săi, cunoscuți și necunoscuți, toate aceste sentimente. Mai mult, noul volum cuprinde, pe lângă emoționantele catrene care definesc personalitatea Mirelei Cocheci și o seamă de imagini menite să dezvăluie admiratorilor săi și o altă latură a creației sale: pictura. Pasiune descoperită tot în acești tulburători ani, pictura a devenit încă un mijloc de ”dialog” al Mirelei Cocheci, pe tărâmul fascinant al culturii și al creației, în care aceasta demonstrează din plin că are cu adevărat ceva de spus.

Pentru că volumul său de debut s-a bucurat de atenție și apreciere din partea iubitorilor de poezie, Mirela Cocheci a mers mai departe, euforia creației sale poetice făcând posibilă, la începutul acestui an, editarea unui alt volum de versuri. Intitulat ”Ochiul vremii”, acest volum a apărut, în 2021, la Editura Inspirescu, de data aceasta cu o tematică extinsă a poeziilor în care autoare abordează teme care ating marile preocupări ale ființei umane pe linie existențială așa cum, de altfel remarcă, în prefața cărții, profesorul Ștefan Mazilu.

În mai puțin de doi ani, poezia și arta plastică au devenit pentru Mirela Cocheci nu doar o pasiune, ci un mod de viață. Iar prin creațiile sale, din care vă dezvăluim aici doar o mică parte, invitându-vă să căutați și să citiți, ca lectură de suflet, poeziile sale, să căutați și să vedeți picturile sale, Mirela Cocheci a devenit deja una din cele mai frumoase efecte ale pandemiei care ne-a schimbat, fiecăruia dintre noi, viața.

Iar povestea sa în fascinanta lume a creației, a poeziei, a artelor plastice merge, cu speranță și din ce în ce mai multă încredere, înainte. Pentru că pandemia trece, dar spiritul creației rămâne veșnic.

***

FĂRĂ TINE – O Poezie de Mirela Cocheci

Și iar se face noapte fără tine
Și iar adorm avându-te în gând
Și iar visarea fără vis revine
Și iarăși mi-e urât și-adorm plângând.

Și iar-mi este frig și întuneric
Și somnul pare să mă fi uitat
Și totul pare-a fi un vis isteric
Și iar de amintiri mă las purtat.

Și iarăși luna pare să se-ascundă
Și nu-nțeleg ce rău i-aș fi făcut
Și nici ecoul nu vrea să-mi răspundă
Și chiar tăcerea glasul și-a pierdut.

Și iar se face noapte fără tine
Și iar nu mai există nici o stea
Și ceru-i doar un plâns fără de sine
Și noaptea iarăși să revii ar vrea.