O serie de picturi murale înveselesc atmosfera din secția de Pediatrie a Spitalului municipal Vulcan

Home Stiri la zi O serie de picturi murale înveselesc atmosfera din secția de Pediatrie a Spitalului municipal Vulcan
O serie de picturi murale înveselesc atmosfera din secția de Pediatrie a Spitalului municipal Vulcan

Pentru ca micii pacienți din Vulcan care, din pricina unor probleme de sănătate, ajung la Spitalul Municipal pentru consultații ori chiar pentru internări în secția de Pediatrie, să poată trece mai ușor peste o astfel de încercare, administrația Spitalului Municipal Vulcan a acceptat demersul unor tineri artiști vulcăneni care, în acest scop, au propus să realizeze câteva picturi murale și desene atrăgătoare pe pereții holului secției de Pediatrie.

Astfel, clasicul alb pe care-l vedem de obicei pe holurile unui spital, s-a transformat în secția de Pediatrie a Spitalului municipal Vulcan într-un inedit și frumos tablou de poveste, în nuanțe verzi și albăstrui, culori calde care învelesc acum atmosfera acestui spațiu. Prin gestul lor, tinerii artiști vulcăneni Amelia Suciu, Cristiana Solomon, Nicole Simon și Mihai Lungu au dorit să vină în sprijinul copiilor internați la secția de Pediatrie a Spitalului Municipal Vulcan.

Gestul lor este apreciat acum atât de colectivul cadrelor medicale de la această unitate spitalicească din Valea Jiului, cât și de autoritățile publice locale. Primarul municipiului Vulcan apreciază că intenția celor patru tineri vulcăneni de a veni în sprijinul copiilor internați la secția de Pediatrie a Spitalului Municipal Vulcan este unul absolut lăudabil. ”Aceștia au avut inițiativa de a înfrumuseța holurile secției, pentru a îmbunătăți puțin experiența copiilor care trec prin acestea. Sunt sigur că efortul lor va fi apreciat în comunitatea noastră locală și le mulțumesc în numele vulcănenilor. Nu este prima data și cel mai probabil nici ultima când acești tineri se vor implica, neconvențional, în comunitate”, a declarat Cristian Merișanu, primarul municipiului Vulcan.