Cristian Resmeriță: ”România de azi e condusă de un ”cap de familie” fără empatie față de oameni, care seamănă cu un funcționar obosit care la orice propunere răspunde doar cu ”nu se poate” !”

Home Politică Cristian Resmeriță: ”România de azi e condusă de un ”cap de familie” fără empatie față de oameni, care seamănă cu un funcționar obosit care la orice propunere răspunde doar cu ”nu se poate” !”
Cristian Resmeriță: ”România de azi e condusă de un ”cap de familie” fără empatie față de oameni, care seamănă cu un funcționar obosit  care la orice propunere răspunde doar cu ”nu se poate” !”

Senatorul PSD de Hunedoara, Cristian Resmeriță este de părere că situația în care se regăsește în prezent cel mai important agent economic din județ, Complexul Energetic Hunedoara, impunea fără îndoială un dialog între toți factorii de răspundere de la nivel politic și administrativ, în vederea identificării celor mai bune soluții pentru viitor și, mai ales, a soluțiilor necesare pentru angajați. În acest context, recenta vizită a ministrului Muncii, Raluca Turca, în Valea Jiului nu a făcut altceva decât să arate încă o dată lipsa de interes a actualei guvernări față de mineri și energeticieni care.

Senatorul Cristian Resmeriță reclamă faptul că, deși au avut loc, și cu prilejul vizitei ministrului Muncii în Valea Jiului, întâlniri cu sindicatele și administrația CEH, la acestea nu au fost invitați decât parlamentari ai PNL, fapt care, în opinia acestuia, constituie nu doar o lipsă de respect față de ceilalți parlamentari care-i reprezintă, în egală măsură pe hunedoreni și sunt interesați de problemele oamenilor, ci este și o eroare în materie politică a actualilor guvernanți. ”Eu consider un gest impardonabil că eu, ca senator de Valea Jiului, nu am fost invitat de staff-ul local al PNL, la această întâlnire. Și noi, cei din PSD, am fost în postura de a fi la guvernare și am avut, la rândul nostru, responsabilitatea față de problemele companiei miniere din Valea Jiului, față de minerii și energeticienii din județul Hunedoara. Vă rog să vă aduceți însă aminte că, ori de câte ori au fost necesare discuții în vederea identificării unor soluții pentru acest agent economic, sau soluții alternative pentru oamenii Văii Jiului și ai județului Hunedoara, atunci când am avut astfel de întâlniri, am invitat întotdeauna toți parlamentarii din județ la masa dialogului. Acum, celor din guvernarea PNL-USR-PLUS-UDMR pare că le este ori rușine că nu prea au soluții pentru oameni, ori le este teamă de mine sau de ceilalți colegi parlamentari. Cert este că nu am fost invitat la aceste întâlniri, cu toate că, așa cum am văzut și în declarațiile publice ale doamnei ministru Raluca Turcan, aceasta clamează nevoia de dialog, atât în chestiunea CEH, cât și în problemele care țin de viitorul regiunii Văii Jiului”, a declarat senatorul Cristian Resmeriță.

Acesta declară că, pornind de la această atitudine lipsită de transparență, dar și având la dispoziție o serie de alte informații pe care le deține, are serioase temeri legate de capacitatea actualei guvernări de a rezolva problemele minerilor și energeticienilor, ca de altfel de incapacitatea sau lipsa de interes în a rezolva orice problemă a românilor. ”Eu îmi imaginez Guvernul ca pe un ”cap de familie” care este responsabil de  bunul mers al vieții întregii familii. Privesc România ca pe o mare familie și nu pot să nu observ că România de azi e condusă de un ”cap de familie” fără empatie față de membrii familiei, față de oameni. Văd, de fapt, acest guvern PNL-USR-PLUS-UDMR ca pe un funcționar tricefal obosit, cu mentalitate comunistă, care la orice propunere are doar un singur răspuns: ”nu se poate !” Uite, aici la noi, când e vorba de a rezolva problemele ridicate de mineri – nu se poate ! Când e vorba despre Termocentrala Mintia, pentru care CJH, condus de liderul PSD Hunedoara Laurențiu Nistor, a propus soluții de viitor – nu se poate ! Când e vorba de a respecta legea privind dublarea alocațiilor pentru copii – nu se poate ! Când e vorba despre majorarea pensiilor cu 40% conform legii – nu se poate ! Când e vorba de a face ceva bun pentru oameni, niciodată nu se poate !”, arată senatorul Cristian Resmeriță.

Acesta consideră că în condiții de restriște, chiar și o astfel de atitudine, ar putea fi una de înțeles. Însă, în opinia senatorului social-democrat, în condițiile în care Primul Ministru ne spune zi de zi că economia duduie și întregul mapamond ne laudă, în timp ce veniturile și nivelul de trai al oamenilor scade, în timp ce prețul combustibilului la pompă crește, în timp ce românii văd zi de zi cum sărăcesc și își pierd inclusiv din drepturi, argumentele Puterii nu mai pot fi înțelese. ”Acest guvern se află la conducere de mai bine de doi ani. Atât fostul premier Ludovic Orban, cât mai ales acum, premierul Florin Câți ne spun în fiecare zi că avem o creștere economică de 4%, urmează o alta de 6%, suntem pe locul doi în Europa ca și creștere economică, atunci eu îmi permit să vin și să întreb: atunci unde sunt banii ? Pentru că de un an și jumătate nu văd efectele pozitive ale acestor indicatori. Vin și întreb, ați auzit în tot acest timp de vreo creștere de salarii pentru vreo categorie socială sau profesională? Mai mult, ceea ce vedem e doar o încălcare a unor legi care prevedeau o serie de majorări de salarii și pensii și care, fără nici o explicate coerentă, nu sunt respectate în timp ce văd acțiuni ale guvernului care sunt, practic, în afara legii. Și vă dau și câteva exemple: 1. Încă din septembrie 2020 pensiile trebuiau să crească, potrivit unei legi votată de întreaga clasă politică, cu 40%. Fostul guvern Orban, probabil din rațiuni electorale, le-a mărit cu 14%, dar eu am spus încă de atunci că, de fapt, decizia reprezintă o micșorare cu 26%. 2. De un an de zile, avem o lege care trebuia să dubleze alocațiile pentru copii, dar nici aceasta nu este pusă în aplicare de actuala guvernare. Ni se spune că nu sunt bani. Și atunci, dacă economia crește, duduie chiar cum spune domnul Câțu, atunci unde sunt banii ?”, se întreabă senatorul Cristian Resmeriță.

O posibilă explicație pentru lipsa de coerență și de acțiune a actualei guvernări o constituie, în opinia parlamentarului social-democrat, faptul că actualii lideri ai partidelor de guvernare sunt preocupați mai mult în a-și aduna fiecare o ”oaste” în spate, pentru luptele interne de supremație politică. Senatorul Cristian Resmeriță apreciază că sunt cât se poate de vizibile în spațiul public luptele dintre Ludovic Orban și Florin Câțu, între Dan Barna și Dacian Cioloș, astfel încât guvernarea țării este pe plan secund, iar de problemele reale ale românilor pare că se mai preocupă întrucâtva, în prezent, doar cei de la UDMR. Ceea ce, așa cum consideră senatorul Cristian Resmeriță, este și ilar, dar și trist, deopotrivă.