Gheorghe Toma, reputat economist și mecena al Văii Jiului, a trecut în eternitate

Home Stiri la zi Gheorghe Toma, reputat economist și mecena al Văii Jiului, a trecut în eternitate
Gheorghe Toma, reputat economist și mecena al Văii Jiului, a trecut în eternitate

În rândul veștilor bune care arată că pandemia virală începe să cedeze, cu o ritmicitate încă foarte mare își fac simțite prezența și veștile triste. Una dintre acestea este cea a trecerii în eternitate a reputatului economist Gheorghe Toma din Petroșani, care a pierdut lupta cu virusul Covid-19, pe un pat de spital, la București.

Vestea a adus foarte multă tristețe, nu doar inimosului colectiv al SC Realcom SA Petroșani, o firmă etalon pentru comerțul din Valea Jiului, construită de ec. Gheorghe Toma sau membrilor Asociației Umanitar-Creștine Sfinții Apostoli, al cărei președinte a fost același ec. Gheorghe Toma, ci și în rândul comunității locale din Petroșani și din Valea Jiului, în care numele lui Gheorghe Toma a fost unul apreciat și respectat. ”Am aflat cu profundă tristețe vestea trecerii la cele veșnice a ec. Gheorghe Toma, directorul Realcom Petroșani, un om deosebit, de o rară noblețe sufletească, respectat și implicat în comunitate, lăsând în urmă multă durere, multă suferință și un imens regret. Sunt alături de familia greu încercată, căreia doresc să-i transmit cele mai sincere condoleanțe, precum și multă putere să treacă prin această cumplită durere. Dumnezeu să-l odihnească!”, spune Tiberiu Iacob Ridzi, într-un mesaj postat pe pagina sa de pe o rețea de socializare.

Gheorghe Toma s-a născut la Petroșani la 11 septembrie 1951, și-a desăvârșit studiile universitare la Academia de Științe Economice București.

Cu o carieră dedicată slujirii exclusiv a comerțului din această localitate, mai întâi ca funcționar la ICS Mixtă Mărfuri Industriale din Petroșani din anul 1983 și, mai apoi, ca director general al Realcom SA Petroșani, Gheorghe Toma se numără printre puținii manageri ai unei companii de stat de dinainte de 1989, în care transferul la o nouă formă de organizare economică de după 1989, aceasta nu a avut un parcurs spre faliment, ci dimpotrivă, s-a dezvoltat, devenind un punct de reper pe harta economică a Văii Jiului.

În plus, dincolo de activitatea sa la conducerea Realcom SA, ec. Gheorghe Toma s-a remarcat drept un susținător al culturii, artei, educației și sportului, sponsorizările făcute de acesta constituindu-se în sprijin definitoriu pentru tot atâtea performanțe în domenii social-culturale sau sportive de la nivel local. Activitatea caritabilă desfășurată de Gheorghe Toma s-a remarcat cu precădere în ultimii ani, odată cu înființarea, sub egida Asociației Sfinții Apostoli  a Centrului Social Educațional ”Sf. Ecaterina” din Petroșani, pe care a condus-o ca președinte, unde zeci de copii din familii nevoiașe ale Petroșaniului au avut parte de sprijin educațional și de o masă caldă în fiecare zi, dar unde sunt găzduite, cu regularitate, activități cultural-artistice oferite gratuit publicului petroșenean.

Toate acest argumente, dar încă și multe altele, au stat și la baza deciziei luate de Consiliul local al municipiului Petroșani, la inițiativa primarului Tiberiu Iacob Ridzi, de a-i acorda ec. Gheorghe Toma titlul de ”Cetățean de onoare al municipiului Petroșani”, în anul 2019.

”Cuvintele nu pot exprima durerea familiei, a colegilor și a tuturor celor care l-au cunoscut pe domnul TOMA GHEORGHE, un om care s-a implicat cu tot sufletul sa ajute, sa facă bine. Suntem copleșiți de durere, aprindem o lumânare și ne rugam pentru sufletul bun care azi dimineață s-a ridicat la cer. DUMNEZEU să-l ierte și sa-l odihnească în pace!”, se arată în acest trist moment, într-un mesaj al Asociației Sfinții Apostoli din Petroșani.

Odihnă veșnică și etern respect unui om, cu adevărat, demn de toată admirația !