Conferință medicală internațională, cu participarea medicilor de la Spitalul Județean de Urgență Deva

Home Stiri la zi Conferință medicală internațională, cu participarea medicilor de la Spitalul Județean de Urgență Deva
Conferință medicală internațională, cu participarea medicilor de la Spitalul Județean de Urgență Deva

Corpul medical al Spitalului Județean de Urgență Deva a fost invitat să ia parte la Conferința internațională cu tema ”Dezvoltarea globală a medicinii tradiționale chineze”, eveniment organizat, în sistem hibrid (fizic și online), de către Universitatea Shaanxi pentru Medicină Tradițională Chineză.

Acest lucru a fost posibil ca urmare a semnării „Acordului de Înfrățire între Județul Hunedoara și Provincia Shaanxi din Republica Populară Chineză”. La invitația partenerilor chinezi, reprezentantul SJU Deva, instituție aflată în subordinea Consiliului Județean Hunedoara, a avut o intervenție activă chiar în deschiderea conferinței, în data de 13 mai 2021. Prezentarea a fost susținută online de către doamna doctor în medicină Rodica Avram. Domnia sa a vorbit despre provocările cu care spitalul din Deva s-a confruntat de la începuturile pandemiei până la ora actuală și despre soluțiile găsit de personalul medical pentru a putea trata eficient atât pacienții infectați cu COVID 19, cât și cei suferinzi de boli cronice. De asemenea, doamna doctor a prezentat pe scurt județul Hunedoara și Spitalului Județean de Urgență Deva.

Proiectul de program al evenimentului a prevăzut o serie de discursuri academice, susținute de experți internaționali pe teme legate de medicina digitală și medicina tradițională, medicina tradițională ca răspuns la Urgențele Publice de Sănătate reprezentate de COVID-19, asistență medicală tradițională chineză.