Eurodeputații Dragoș Tudorache și Alin Mituța își deschid birou parlamentar în Valea Jiului

Home Politică Eurodeputații Dragoș Tudorache și Alin Mituța își deschid birou parlamentar în Valea Jiului
Eurodeputații Dragoș Tudorache și Alin Mituța își deschid birou parlamentar în Valea Jiului

Doi europarlamentari ai USR-PLUS își vor deschide, în perioada imediat următoare un birou parlamentar în Valea Jiului. Este vorba despre eurodeputații Dragoș Tudorache și Alin Mituța. Aceștia răspund astfel unei invitații lansate de co-președintele USR-PLUS Hunedoara, Loriana Farkas.

Europarlamentar începând cu anul 2019, Dragoș Tudorache este Președintele Comisiei speciale pentru inteligența artificială în era digitală.

Alin Mituța și-a început activitatea în Parlamentul European în decembrie 2020 și este membru în Comisia pentru dezvoltare regionala și în Comisia de agricultura și dezvoltare rurală. Ambii fac parte din Grupul Renew Europe.

Cei doi europarlamentari români apreciază că, prin deschiderea unor cabinete parlamentare în Valea Jiului pot sprijini această comunitate, mai ales în condițiile în care, după cum se știe, urmează o perioadă importantă pentru județul Hunedoara în perspectiva Programului Operațional Tranziție Justă, a Programului Național de Redresare și Reziliență (PNRR), cadrul financiar 2021-2027 având o importanță majoră pentru implementarea proiectelor europene destinate dezvoltării zonei Văii Jiului. Potrivit unui comunicat al USR-PLUS Hunedoara, atât Dragoș Tudorache, cât și Alin Mituța își doresc un dialog eficient, direct cu cetățenii județului Hunedoara, precum și să întărească legătura dintre cetățeni și instituțiile europene, să îi ajute să fie mai bine informați cu privire la oportunitățile europene de care pot profita.

Locația biroului parlamentari al celor doi eurodeputați, precum și programul de audiențe vor fi anunțate în perioada următoare.