Ministrul Dezvoltării, Attila Cseke, în vizită la Petroșani

Home Administrație Ministrul Dezvoltării, Attila Cseke, în vizită la Petroșani
Ministrul Dezvoltării, Attila Cseke, în vizită la Petroșani

Ministrul Dezvoltării, Attila Cseke, a vizitat, vineri seara, baza sportivă de 6,6 milioane de lei care se construiește la Petroșani. Prima bază sportivă din proiectul EURO în România se construiește la Petroșani, iar ministrul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației (MDLPA), Attila Cseke, a vizitat șantierul pentru a vedea care este stadiul implementării proiectului. De asemenea, a avut o întrevedere cu primarul municipiului Petroșani, Tiberiu Iacob – Ridzi, în cadrul căreia s-au purtat discuții și despre celelalte proiecte pe care MDLPA le va finanța la Petroșani.

Lucrările la baza sportivă amenajată în incinta stadionului ”Petre Libardi” din Petroșani sunt în grafic, iar constructorul a dat asigurări că proiectul investițional va fi finalizat înainte de termenul prevăzut în contract.

”Am venit astăzi în Petroșani pentru a vedea lucrările la baza sportivă care se construiește în incinta complexului sportiv Jiu. Lucrările avansează bine și înțeleg de la constructor că va putea fi predat mai repede. Din punctul nostru de vedere două lucruri sunt importante. În primul rând, Ministerul Dezvoltării dispune de resursele financiare pentru a finaliza acest proiect guvernamental important. În al doilea rând, ceea ce i-am cerut și constructorului, este de a avea lucrări de calitate. Este o bază sportivă tip 1, cu un teren omologat, un teren multifuncțional pentru handbal, tenis, baschet, cu un spațiu administrativ care are și vestiare, cu parcare, cu nocturna asigurată și, de asemenea, cu 500 de locuri în tribune”, a declarat ministrul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, Attila Cseke.

Acest proiect de la baza sportivă ”Petre Libardi” din Petroșani este cuprins în pachetul investițional al Guvernului legat de turneul EURO, care va începe luna viitoare la București. În cadrul acestui program, România și-a asumat dezvoltarea infrastructurii sportive și a terenurilor de fotbal. Investiția de la Petroșani este de 6,6 milioane de lei, iar fondurile sunt asigurate prin Compania Națională de Investiții

Sală de sport și creșă pentru Petroșani

 De asemenea, ministrul MDLPA a anunțat că, la începutul lunii iunie, la Petroșani va demara o nouă investiție finanțată din fonduri guvernamentale.

”Mai avem o investiție care va porni în 7 iunie cu ordin de începere a lucrărilor. Este o sală de educație fizică școlară, la școala I.G. Duca, o investiție de peste 2 milioane de lei a Ministerului Dezvoltării. Avem și acolo resursele financiare. Pe aceste proiecte nu avem probleme de finanțare”, a mai spus ministrul Attila Cseke, care a precizat că va reveni la Petroșani.

După vizita în tren, discuțiile oficiale s-au mutat la Primăria Municipiului Petroșani, iar veștile sunt foarte bune.

”Am vorbit cu domnul ministru, iar domnia sa are în vedere investițiile din portofoliul Ministerului Dezvoltării pentru Petroșani. Este vorba despre baza sportivă, sala de sport de la Școala I.G.Duca, creșa pe care cu siguranță o va finanța, dar și proiectele pe infrastructură care deja sunt depuse la minister, aflându-se pe lista sinteză a CNI. Vizita de astăzi a fost mai mult decât fructuoasă. Domnul ministru a văzut la fața locului atât stadiul foarte bun al lucrărilor, dar și relația foarte bună dintre primărie și constructor”, a subliniat la finalul întâlnirii oficiale primarul municipiului Petroșani, Tiberiu Iacob – Ridzi.

Alături de ministrul MDLPA, au fost prezenți europarlamentarul Iuliu Winkler, deputatul Vetuța Stănescu, prefectul de Hunedoara, Călin Petru Marian, și subprefectul de Hunedoara Lorincz Szell.